administratie

SRI și SIE vor avea dreptul să INIȚIEZE LEGI – proiecte de lege

Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe vor avea drept de inițiativă legislativă, prevăd proiectele de lege privind organizarea celor 2 instituții, aflate în dezbaterea coaliției de guvernare. Modificările ar reprezenta o sporire a puterii celod 2 servicii, pentru că actuala legislație nu prevede astfel de drepturi.

Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii prevede, potrivit documentelor consultate de G4Media, la art. 14, că „Serviciul poate iniţia proiecte de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate, conform prevederilor Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării”.

Ce prevede proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe

Art. 5. – (1) În realizarea funcţiilor sale, Serviciul de Informaţii Externe are următoarele atribuţii principale:

r) inițiază sau, după caz, avizează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate.

Proiectele sunt acum în dezbaterea coaliției de guvernare și urmează să fie adoptate de guvern, apoi trimise la Parlament pentru dezbateri.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, liderii PNL, PSD și UDMR plănuiesc o sesiune extraordinară de cel mult două săptămâni, la începutul lui iulie, în care actele normative să fie aprobate de Parlament.

În prezent, doar guvernul, parlamentarii sau un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot au drept de inițiativă legislativă, potrivit articolului 74 al Constituției României.