Nici nu-i de mirare, libanezii evită grăsimile animale, iar 90% din preparate sunt bazate pe legume, fructe și pește. Trei mese pe zi, gătite în stil libanez, pot face minuni inclusiv pentru cei care vor să scape de câteva kilograme.
Din Orientul Mijlociu si până în Australia, din Europa până-n Asia și America, bucătăria libaneză și-a câștigat un loc aparte. Sunt prea puțini cei care n-au auzit sau gustat măcar o dată mâncarea libaneză. Dar ce o face atât de specială și de ce a devenit atât de populară în întreaga lume? La Restaurantul Ramiro din Suceava se află un băcătar libanez.
El a început cunoască bine gusturile românilor, așa că este pregătit să facă față și celor mai pretențioși clienți.
De la diversitate la simplitate, de la micul dejun la cină, există ceva unic în felul libanezilor de a găti. De altfel, rețetele libaneze au fost transmise din generație în generație și sunt
la fel de bogate astăzi ca și acum câteva secole. Cunoaște foarte bine gusturile românilor, așa că este pregătit să facă față și celor mai pretențioși clienți.
Simplitatea este regula de bază în bucătăria libaneză. Și totuși, ce face mâncarea libaneză atât de bună, atât de populară în întrega lume? Să fie oare prospețimea produselor, să fie ierburile și condimentele?
Credem că este un pic din toate acestea și poate chiar mai mult.
Humus, humus cu vita, humus cu muguri de pin, humus cu legume, falafel, Kafta Kebab,Arayes Kafta-Kafta Bread, sunt doar câteva din specialitățile care sunt în meniul restaurantului Ramiro.
Dar meniul libanez este mult mai diversificat. Totul este să ajungi și să treci pragul restaurantului.
Deși bucătăria libaneză conține în mare parte legume, fructe, pește și fructe de mare, există mâncăruri care au la bază și carnea roșie, cel mai adesea miel marinat in ierburi și mirodenii.