JUSTIȚIE

Spăgi la frontieră! Ofițer botoșănean și doi agenți de poliție de frontieră, reținuți de DNA pentru corupție

Miercuri (n.r. – 22 noiembrie a.c.), șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, botoșăneanul Cristian Mancaș, împreună cu doi agenți de poliție din același punct de frontieră, au fost reținuți de procurorii Direcției Naționale
Anticorupție (DNA) pentru luare de mită și alte infracțiuni de corupție. Aceștia sunt acuzați că au cerut și primit bani de la transportatorii de mărfuri care călătoreau dinspre Republica Moldova spre Uniunea Europeană, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Potrivit DNA, Cristian Mancaș, subcomisar de poliție și șef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, GabrielAlexandru Bertea, agent de poliție, și Iulian-Teofil Baciu, agent de poliție, ambii în cadrul Punctului de Trecere a
Frontierei Sculeni au fost reținuți pentru 24 de ore.

„În perioada 7 iulie – 8 noiembrie 2023, cei trei inculpați ar fi pretins și primit sume de bani, până la 700 de euro, de la persoane implicate în transportul de mărfuri dinspre Republica Moldova către țările
Uniunii Europene. În schimbul acestor mită, polițiștii de frontieră și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, favorizând trecerea coletelor fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor
referitoare la transportul peste graniță al unor cantități de mărfuri sau produse accizabile”, au precizat anchetatorii.
Într-un comunicat de presă emis miercuri seara, DNA a precizat că botoșăneanul Mancaș, în calitate de șef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi cerut și primit bani de la subordonații săi pentru a „închide ochii” la
sumele de bani percepute ca mită de către polițiștii din subordinea sa.
Astăzi, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii DNA desfășoară acte de urmărire penală și față de alte 24 de persoane, printre care se numără agenți ai poliției de frontieră și vameși. În cadrul investigației, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.