NAȚIONALPOLITIC

Sorin Grindeanu după desemnarea lui Tomac premier: România are nevoie de un guvern. Suntem deschiși la discuții

„România și românii au nevoie, cât mai rapid, de un Guvern!“, a scris pe Facebook liderul PSD Sorin Grindeanu, după ce președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Eugen Tomac pentru a forma un guvern.

„Partidul Social Democrat este deschis să discute cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac în vederea coagulării unei majorității parlamentare.

PSD dorește să știe care este viziunea prim-ministrului desemnat atât despre programul de guvernare al viitoarei sale echipe executive, cât și componența acestei echipe.

Grindeanu spune care sunt condițiile pentru a susține Guvernul lui Tomac

Ulterior, conducerea PSD va supune discuției interne concluziile acestor consultări cu prim-ministrul desemnat.

Pentru a susține noul Guvern, PSD își dorește respectarea următoarelor principii: reluarea investițiilor și stimularea economică pentru a recupera locurile de muncă pierdute, protejarea românilor cu venituri mici și medii, susținerea IMM-urilor românești“, a scris Grindeanu pe Facebook.

Premierul desemnat are 10 zile pentru a-și trece echipa de miniștri prin Parlament. Eugen Tomac a dat asigurări că guvernul său va fi format din specialiști, scrie antena3.ro.