administratie

Sorin Grindeanu a anunțat achiziţia a încă 23 de locomotive electrice noi. Una dintre rute cu noile achiziții va fi București – Suceava – Vatra Dornei va circula cu locomotive electrice noi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, joi, achiziţia a încă 23 de locomotive electrice noi, proiectul fiind aprobat de către Guvern. Una dintre rutele pe care vor circula noile locomotive este București – Buzău – Pașcani – Suceava – Vatra Dornei. Locomotivele vor putea circula cu 160 de kilometri la oră şi vor putea tracta până la 16 vagoane de călători.

”Achiziţionăm încă 23 locomotive electrice noi şi reabilităm alţi 143 km de cale ferată! Noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h şi vor avea capacitatea să tracteze până la 16 vagoane de călători. Achiziţia a fost aprobată astăzi de Guvern, printr-o notă de fundamentare, şi are ca scop atât creşterea mobilităţii în zona marilor centre socio-economice, cât şi asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localităţi importante din România”, a transmis, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, noile locomotive electrice vor circula pe următoarele rute:

•⁠ ⁠Bucureşti-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Timişoara-Arad;

•⁠ ⁠Bucureşti-Craiova-Simeria-Deva-Arad;

•⁠ ⁠Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Arad-Curtici;

•⁠ ⁠Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Cluj Napoca-Oradea;

•⁠ ⁠Bucureşti-Braşov-Miercurea Ciuc-Dej;

•⁠ ⁠Bucureşti-Buzău-Paşcani-Suceava-Vatra Dornei;

•⁠ ⁠Bucureşti-Buzău-Tecuci-Iaşi;

•⁠ ⁠Bucureşti-Buzău-Paşcani-Iaşi;

•⁠ ⁠Bucureşti-Giurgiu Nord;

•⁠ ⁠Iaşi- Constanţa/(Mangalia) via Tecuci;

•⁠ ⁠Suceava- Constanţa/(Mangalia) via Buzău;

•⁠ ⁠Galaţi-Constanţa/(Mangalia);

•⁠ ⁠Bucureşti-Constanţa/(Mangalia).

Grindeanu anunţă că achiziţia va avea o valoare totală de 760,26 milioane lei (cu TVA), iar finanţarea este asigurată prin fonduri externe nerambursabile (Fondul de modernizare). (