Astăzi, 2 iulie, am participat la 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐮 𝐋𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 și, totodată, la 𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐞-𝐚 𝐕𝐈𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐓𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.
Dl primar 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐅𝐫𝐨𝐧, 𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐠𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐢 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜, mi-a prezentat mai mulți producători de produse autentice românești, meșteșugari populari, susținători și iubitori de produse tradiționale românești.
Printre ei am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐁𝐮𝐳𝐚̆, tânărul care după 12 ani de muncă în Londra s-a reîntors pe meleagurile natale și în urmă cu un an, tot de Ziua Comunei Cornu Luncii, a deschis la Sasca Nouă: Satul românesc de altădată.
Un loc de poveste și mai ales de vizitat, care redă în cel mai autentic mod posibil imaginea satului din regiunea Moldovei.
Marius mi-a vorbit direct despre adevăratele probleme ale tinerilor antreprenori, ale producătorilor locali.
De altfel, în alocuțiunea pe care am ținut-o de pe scena festivalului, alături de primarul Gheorghe Fron, le-am povestit oamenilor pe scurt chiar despre proiectul de lege al cărui inițiator sunt: 𝐋𝐚𝐧𝐭̦𝐮𝐥 𝐒𝐜𝐮𝐫𝐭 𝐝𝐞 𝐀𝐩𝐫𝐨𝐯𝐢𝐳𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞.
Pe scurt: obligarea instituțiilor de stat (cantine, spitale, universități, școli, magazine) să achiziționeze 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐮𝐦 𝟓𝟎% 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢, fără intermediari.
Și, dat fiind faptul că mă aflam și la Festivalul Produselor Tradiționale, l-am felicitat pe primarul Fron Gheorghe încă o dată pentru activitățile de promovare a comunei, îndemnându-i pe locuitorii din Cornu Luncii, dar și pe toți sucevenii, în general, să consume cât mai multe produse de la producători locali.
Să susținem producția românească și pe antreprenorii români!
Deputat George Șoldan