Mai poate Vatra Dornei să redevină una dintre stațiunile de top ale României?
Ierni cu zăpadă tot mai puțină, multe hoteluri și pensiuni închise, iar numărul turiștilor, în scădere.
Până și piatra cubică pusă nu de mult de “cel mai priceput om din județ”, Gheorghe Flutur, pentru a se fotografia și trimite la presă, începe să se desprindă.
Iar superbul cazinou, refăcut de Arhiepiscopie cu bani europeni, nu e de ajuns.
Printre cei care cred însă că pot schimba soarta stațiunii și-i pot reda strălucirea de altădată este și Gică Apetrii, candidatul nostru la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.
Sunt convins că Gică este 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐕𝐚𝐭𝐫𝐚 𝐃𝐨𝐫𝐧𝐞𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞.
Un dornean care cunoaște foarte bine problemele din municipiu, care știe să asculte și să discute cu oamenii de toate vârstele, care a început o afacere de la zero și a făcut-o profitabilă, cu zeci de angajați, și care, mai presus de toate, își iubește foarte mult comunitatea și localitatea.
Ar putea să-și vadă foarte bine în continuare de afacerea și de familia lui frumoasă. Așa cum și eu puteam să rămân parlamentar și să nu mă înscriu într-o luptă electorală atât de solicitantă.
Și eu, și Gică, avem ceva în comun.
𝐍𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐭𝐚 𝐝𝐞𝐨𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞.
Vrem să facem mai mult pentru dezvoltarea județului, a municipiului Vatra Dornei.
Duminică la prânz am făcut cu Gică și echipa de campanie o plimbare prin Vatra Dornei.
Mi-am dat seama că 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐧𝐞𝐧𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐨 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞 și care speră că municipiul lor va fi din nou Perla Bucovinei.
E multă treabă până acolo, dar e o 𝐌𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐏𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐚̆ în următorii ani.
Vatra Dornei trebuie să redevină una dintre principalele stațiuni ale României!
Cu Gică Apetrii, primar al municipiului și Gheorghe Șoldan, președinte al Consiliului Județean.
Deputat, Gheorghe ȘOLDAN