POLITIC

Șoldan bucuros că primărița din Berchișești este membru PSD

𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟖,𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐡𝐢𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐢
Două mari proiecte au fost aprobate spre finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru locuitorii comunei Berchișești, meritul fiind în primul rând al primarului localității, dna Violeta Ţăran.
Cel mai recent contract pentru care Primăria Berchișești a primit o finanțare de 4.267.419,05 lei a fost semnat chiar acum câteva zile, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, și prevede 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐡𝐢𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐢, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri.
Acest contract vine la scurt timp după ce dna primar Violeta Țăran a obținut pentru comuna sa o altă finanțare importantă (4.135.665, 82 lei), tot prin “Anghel Saligny”, pentru 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐩𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐡𝐢𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐢.
𝐔𝐧 𝐚𝐥 𝐭𝐫𝐞𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 prin care va fi finalizată extinderea rețelei de canalizare, pentru a acoperi toată comuna, așteaptă să fie aprobat și finanțat prin același program național de investiții.
Odată finalizate aceste investiții, comuna Berchișești va fi racordată complet, nu doar la rețeaua de alimentare cu apă (situație rezolvată de ani buni), ci și la cea de canalizare.
Dezvoltarea localității conduse de Violeta Țăran e vizibilă pentru toți cei care cunosc această comună, de la modernizare de drumuri, la investiții importante în învățământ, cultură și sport, dar și în extinderea utilităților de la un capăt la celălalt al comunei.
Felicitări, Violeta Ţăran!
Sunteți un 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥 și mă bucur că faceți parte din 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐏𝐒𝐃!
Deputat George Șoldan