Nu e vremea de strigături! E vremea de reparat drumurile județene!
Dle Flutur, strigăturile șoferilor care își rup mașinile pe drumurile județene le auziți? Ale celor care stau în trafic ore-n șir, deși le-ați promis de acum 12 ani centuri ocolitoare?
Sau sunteți prea preocupat să dați bine la camere și în fotografii?
Am citit în ultimul dvs. comunicat că ne chemați “la construcție!” Venim în 2024!
Până atunci inaugurați ce mai puteți și lăudați-vă cu tot ce prindeți!
„Furtul mărului copt”, cum îl denumea un fost coleg de-al dumneavoastră de partid, care vă descria drept cel mai mare demagog al politicii sucevene.
Înțeleg că vă credeți “făuritorul Bucovinei”. Că brandul Bucovina e al dvs.. Mănăstirile, tradițiile, munții, pădurile, tot ale dvs. sunt?
Apropo de păduri. Ani la rând nu v-am văzut preocupat de defrișările masive din județ, dar acum vreți să vă ajutăm să găsim bani pentru îndiguirea zonelor cu risc la inundații.
Ați modernizat spitalul (oare dl Rîmbu ce-o mai fi făcut atunci?), l-ați făcut clinic (ce spun cei de la USV?), ați adus aeroportul la Suceava (ce mai contează că a fost o realizare a administrației PSD la Consiliul Județean), le-ați furat „merele coapte” tuturor primarilor, și câte și mai câte.
Doar la groapa de gunoi n-ați apucat să tăiați panglica. Încă!
V-am văzut strigăturile de ieri, de pe toloacă, la Pârteștii de Sus.
Îmi pare rău că nu le-ați auzit și dvs. pe cele ale sucevenilor care își rup mașinile pe drumurile județene sau pe cele ale șoferilor care fac ore-n șir în trafic, între Humor și Vatra Dornei, pentru că de 12 ani le-ați promis centuri ocolitoare și le-ați dat doar hore și strigături. Și vorbe goale.
Nu aveți decât să stați pe scene, să chiuiți și să bătuciți toloaca toată ziua.
Dar nu pe banii sucevenilor.
P.S.
Mi-aș dori să faceți o horă și de la Suceava la Liteni, pe drumul axial. Strigăturile le asigură cetățenii localităților tranzitate de acest drum.
Deputat PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan