ACTUALITATENAȚIONAL

Soferii cu un comportament agresiv în trafic pot fi reclamați direct pe aplicația MAI. Ce fapte se încadrează și cum sunt sancționate

Începând de duminică, 27 octombrie, participanții la trafic agresivi vor putea fi reclamați prin aplicația MAI. Însă, reclamația trebuie să fie însoțită de probe sau indicii.

Sesizarea privind comportamentul agresiv trebuie să conţină, în mod obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamaţia (nume și prenume, codul numeric personal ori sau codul de identificare, datele de contact, număr de telefon şi adresa de corespondenţă), declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea evenimentelor relatate şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde ar fi putut fi surprinsă posibila faptă contravenţională. Totodată, și semnătura persoanei care întocmește sesizarea este obligatorie.

„Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere. Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, a anunțat Poliţia Română.

Faptele care se încadrează la comportament agresiv

Comportamentul agresiv în traficul include schimbarea succesivă a benzilor de circulație sau a rândurilor, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens; întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de mână; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare; circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea, în spatele acestuia sau în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, cu scopul intimidării altui participant la trafic.

Tot comportament agresiv se consideră și folosirea repetată și nejustificată a semnalelor sonore și/ sua luminoase, cu scopul de a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa să elibereze banda de circulaţie; conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi; mersul cu spatele, în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic; realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia; accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Sancțiunea pentru comportament agresiv în trafic

Sancţiunea pentru comportamentul agresiv în trafic presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei). În plus, şoferilor cu comportament agresiv li se reţine permisul de conducere pentru 30 de zile.