RELIGIE

Slujbă de pomenire a Patriarhului Teoctist, la Casa Memorială din Tocileni

Autoritățile și localnicii din comuna Stăuceni,judetul Botosani, se pregătesc să-l omagieze pe cel mai important fiu al comunității. Mâine, 30 iulie, la 15 ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist, comunitatea va avea oaspeți de seamă.

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de înalți ierarhi, preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Casa Memorială „Teoctist Patriarhul”, din Tocileni – Stăuceni. Sfânta Liturghie va începe la ora 7:30 și va fi urmată de slujba de pomenire a Patriarhului Teoctist.

Tot mâine va fi citit și mesajul Patriarhului Daniel, intitulat “Patriarhul Teoctist – o lumină în timpul vieții și peste timp”.

La eveniment sunt așteptați ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ofiali care l-au cunoscut pe Patriarhul Teoctist, reprezentanți ai familiei Patriarhului, preoți și credincioși din Botoșani și de pretutindeni.

Potrivit rânduielilor, după slujba de pomenire vor fi împărțite bucate tradiționale.

Cei prezenți vor merge apoi în cimtirul din satul Victoria, unde vor fi rostite rugăciuni la mormintele părinților Patriarhului, Dumitru și Marghioala Arăpașu. Programul va mai include vizitarea Bisericii cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, ctitorie a Părintelui Patriarh Teoctist.