Sfinții Putneni cinstiți la Sihăstria Putnei: Să ne ajute să împlinim gândul lui Hristos, spune PS Damaschin Dorneanul. PS Nectarie nu a fost invitat
mai 16, 2025
Mănăstirea Sihăstria Putnei și-a cinstit vineri ocrotitorii. „De vom avea vreo slujire în care suntem responsabili și de alți oameni, să fim cu inimă bună față de ceilalți, că Dumnezeu ne-a așezat în slujirea respectivă”, a spus Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. PS Nectarie, fost stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei și episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului nu a fost invitat la sărbătoarea complexului monahal dar inaltul ierarh a vorbit cu sragoste despre cei trei sfinți și despre Mănăstirea Sihăstriei Putnei în județul vecin, la Mănăstirea Coșula, acolo unde a fost invitat cu drag de starețul complexului monahal. Tot la Mănăstirea Coșula a fost spusă rugăciunea ,,Tatăl nostru,, în memoria IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Pe 20 mai 2025 se implinesc 5 ani de la plecarea la Ceruri a fostului arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.
„Să-i rugăm pe ei, pe Sfinții, Sila, Paisie și Natan, care au împlinit cu asupra de măsură acest gând al Domnului nostru Iisus Hristos, ca și noi să putem să-L împlinim fiecare în viețile noastre și acolo unde Dumnezeu ne-a așezat pe fiecare,, spunea PS Dama
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Arhim. Iosif Onică, starețul sfântului așezământ, și cu părinții din obște. Slujba a fost urmată de un Parastas în memoria ctitorilor și a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților.
Dascăli ai smereniei
„Ce ne spun nouă Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan, viețuitori care au lăsat cele ale lumii? Ce ne spun ei nouă și mai ales astăzi?” a întrebat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Ierarhul a oferit și unul din răspunsurile posibile la aceste întrebări: „Toate ne-au fost date de către Tatăl. Nu-i nimic al nostru”.
„Cu alte cuvinte, această conștiință a smereniei și a faptului că toate ne vin de sus, de la Părintele Luminilor. Această conștiință ajută pe om, așa cum i-a ajutat și pe Sfinții Sila, Paisie și Natan, să meargă în mod corect pe calea vieții celei duhovnicești.”
„Când ai această conștiință că toate sunt de la Domnul, că toate sunt de la El, că nu ți aparține ție nimic, nici din ce ai, nici din ce faci, nici din ceea ce ești, atunci viața ta e binecuvântată de Dumnezeu”, a adăugat părintele episcop vicar.
„Când crezi că tu ai dobândit prin propriile tale forțe, prin propria ta lucrare, atunci Dumnezeu se retrage.”
Preasfinția Sa a oferit și exemplul celuilalt mare sfânt putnean: „Pe cine am pomenit ieri? Pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul. Doar zece ani a stat mitropolit la Iași. Atât”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. „A părăsit slava, a părăsit cinstea. De la Dumnezeu sunt toate.”
Pomenirea Arhiepiscopului Pimen
În aceeași ordine de idei, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților le amintea permanent ucenicilor și subalternilor că sunt doar administratori ai tuturor darurilor și bunurilor primite de la Dumnezeu, a mai spus Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
„De veți dori să luați ceva de la această pomenire a Părintelui Arhiepiscop Pimen, v-aș ruga să luați măcar o părticică din felul simplu și curat cum a trăit Înaltpreasfinția Sa. Nu vă complicați inutil și peste măsură viața, că veți obosi. Lucrurile sunt mai simple decât ni se par nouă cu mintea rațională, complicându-le”, a subliniat Preasfinția Sa.
Dumnezeu împlinește cuvântul arhiereilor și preoților
Și Arhimandritul Iosif Onică, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a evocat un moment din viața Arhiepiscopului Pimen. După ce medicii i-au spus unei femei că va naște un copil cu malformații, care nu va trăi și ar trebui avortat, o femeie a venit plângând la racla Sf. Ioan cel Nou.
„Și acolo, din mila lui Dumnezeu, a văzut-o Înaltul”, a relatat starețul. Arhiepiscopul Pimen i-a spus femeii: „«Stai liniștită, du-te și naște, copilul o să fie sănătos!» Și cu adevărat copilul s-a născut sănătos. I-au pus numele de Ioan”, a adăugat Arhim. Iosif Onică.
„Când spune un arhiereu un cuvânt, cu adevărat Dumnezeu îl ascultă. Pentru că pe cine ascultă Dumnezeu mai mult decât pe arhierei și pe preoți?”
Starețul a mulțumit lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților Putneni, ierarhilor Sucevei și Rădăuților, credincioșilor participanți și tuturor părinților din obște, de la cântăreți, „care sunt pulsul acestei mănăstiri”, până la cei care fac ascultările cele mai smerite, „pentru că nu știm noi a cui osteneală este mai bine primită”, a spus Arhim. Iosif Onică.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o rugăciune pentru Arhiepiscopul Pimen oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul și de părinții din obște la locul de odihnă al ierarhului din cimitirul mănăstirii, arata basilica.ro.
Scurt istoric
Poiana Sihăstriei este locul luminos în care s-au nevoit și s-au sfințit părinți călugări care au dus o viață în smerenie și rugăciune. Există o mențiune care vorbește despre momentul de început al vieții de sihăstrie de aici încă din vremea Sfântului Ștefan cel Mare. Câțiva monahi au construit câteva chilii și o bisericuță de lemn.
Foto Arhiba Manastirea Sihastria Putnei
În vremea egumenului Sila (1753-1781), Sihăstria Putnei cunoaște o perioadă de înflorire: se construiește o biserică din piatră de râu cu hramul „Buna Vestire”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, stăpânirea habsburgică a impus numeroase interdicții mănăstirii, care la momentul acela se afla în grija egumenului Natan (1781-1784), și în cele din urmă a închis așezământul monahal.
Viața spirituală a vetrei monahale a fost restaurată începând cu anul 1990, când s-a început refacerea schitului. Primul egumen al schitului reînființat după trecerea celor 200 de ani de pustiire și părăsire a fost părintele Sebastian Șcheuleac. Cu priceperea și hărnicia monahului Sebastian și, mai apoi, cu râvna și osteneala părintelui stareț arhimandritul Nectarie Clinci, precum și cu ajutorul multor credincioși binefăcători, pe ruinele de altădată ale fostului schit s-a ridicat un impresionant complex monahal.
În pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei cuvioși care s-au nevoit în secolul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei: Sila, Paisie și Natan. Osemintele răspândeau o bună mireasmă, iar în anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârșit la racla cu moaștele Cuvioșilor, arata basilica.ro.
În prezent, Mănăstirea Sihăstria Putnei are patru lăcașuri de închinare: două capele, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Acoperământul Maicii Domnului”, Biserica „Buna Vestire”, ridicată pe amplasamentul lăcașului existent înainte de desființarea mănăstirii de către habsburgi, și cel de-al patrulea, biserica mare, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Construcția bisericii a început în anul 2002. 15 ani mai târziu, în anul 2017, au fost încununate jertfa și dragostea depuse la ridicarea acesteia prin slujba de sfințire.
You are currently viewing a placeholder content from Facebook. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.