BREAKING NEWSRELIGIE

SFÂNTUL MUNTE ATHOS /Semnele sfârșitului lumii

Pe noi nu ne interesează când va fi sfârşitul lumii. Asta ne interesează: „Cum am să termin eu viaţa?” Că Mântuitorul a spus: Iar despre ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie; nici îngerii din cer, nici Fiul ca om, ci numai Tatăl. Dar eu de ce să mă gândesc la sfârşitul lumii, dacă eu mor mâine? Ce dacă va mai ţine lumea asta o mie de ani? Cu ce mă duc eu de aici şi ce-am pus eu în traistă, asta mă interesează. Că Mântuitorul a spus: Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul!

***
Sfântul Nil Athonitul a trăit în binecuvântatul pământ al Maicii Domnului, pe Muntele Sfânt al Athonului şi este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 7 mai al fiecărui an.

canada goose „Începând cu anul 1900, până la mijlocul veacului douăzeci, oamenii şi lumea întreagă vor ajunge să fie de nerecunoscut. Când se va apropia timpul venirii lui Antihrist, minţile oamenilor se vor întuneca, din pricina patimilor trupeşti. Răutatea şi înşelăciunea vor creşte tot mai mult.

canada goose Lumea se va schimba şi oamenii se vor schimba. Bărbaţii nu se vor mai deosebi de femei, din pricina neruşinării îmbrăcăminţii şi a felului cum îşi vor purta părul. Oamenii se vor sălbătici, ajungând ca fiarele, din pricina ispitelor şi înşelăciunilor Antihristului.

Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi cinstiţi. Iubirea dintre oameni se va stinge. Păstorii creştini, adică episcopii şi preoţii se vor umple de slava deşartă (afară doar de câţiva dintre ei), nemaiputând deosebi cele de-a dreapta de cele de-a stânga. Toate obiceiurile cele vechi ale creştinilor şi ale Bisericii vor fi schimbate. Curăţia nu se va mai găsi între oameni, iar desfrânarea va domni peste tot.

Minciuna şi lăcomia se vor lăţi peste tot. Vai celor ce vor aduna bogăţii peste bogăţii! Desfrânarea, adulterul, sodomia, hoţia şi uciderile vor domni în acele timpuri. Din pricina înmulţirii fărădelegii, oamenii vor fi lipsiţi de orice mustrare de conştiinţă şi de harul Duhului Sfânt, pe care l-au primit la Botez.

Bisericile vor fi lipsite de păstori evlavioşi. Şi vai creştinilor care vor rămâne în lume, în acele timpuri! Şi vai celor ce vor fi lipsiţi de credinţă, căci nu vor mai vedea lumina cunoştinţei la nimeni! Creştinii adevăraţi vor fugi atunci în locuri sfinţite, unde se vor adăposti, ca să-şi găsească liniştea şi să se îngrijească de suflet. Căci în lume vor avea doar greutăţi şi piedici.

canada goose Toate aceste lucruri se vor întâmpla, pentru că atunci Antihristul va domni peste toată lumea. Acela va lucra semne şi minuni şi va înzestra cu înţelepciune pe nenorociţii oameni, aşa încât vor născoci căi de a vorbi unul cu altul, dintr-o parte a pământului într-alta. Vor zbura ca păsările prin aer şi vor străbate adâncul mării, asemenea peştilor.

Oamenii ce vor trăi având de toate, vor fi nişte nenorociţi, căci nu vor cunoaşte că toate acestea sunt înşelăciuni ale Antihristului. Iar Antihristul îi va face să creadă, prin născocirile sale, că Dumnezeu cel în Treime nu există.

Atunci preabunul Dumnezeu, văzând ticăloşirea lumii, va scurta acele zile pentru cei aleşi,[1] căci Antihristul va încerca să ducă în rătăcire şi pe cei aleşi.[2] Apoi se va arăta deodată sabia cea cu două tăişuri,[3] şi va tăia pe înşelător şi pe cei care i-au urmat lui.”[4]

Surse: Ne vorbeşte părintele Cleopa vol 9, Marii Sinaxarişti ai Bisericii Ortodoxe.

sursa:ortodoxia.me