Sfântul Glicherie – icoană vie
Într-o duminică de dimineaţă, Sfântul Glicherie şi părintele David, la rugămintea creştinilor, tot în timpul când bisericile erau stricate, au mers la Vânători Neamţ pentru a face sfânta liturghie în casa unui creştin cu numele Mihai Urzică. Despre această întâmplare ne-a povestit plângând o nepoată de-a lui moşu Urzică.
S-au adunat atunci la sfânta slujbă aproape toţi cei pe vechi din sat cu femei şi copii (bătrâni, tineri şi bolnavi). Sfântul Glicherie le-a făcut toate serviciile, mărturisit, împărtăşit, citit la bolnavi şi toate în grabă şi cu frică, că ştiau ei că nici cei potrivnici nu dorm. Aşa a şi fost. Când se pregăteau să iasă din casă, tocmai au şi intrat jandarmii. Pe unii i-au bătut, pe femei şi pe copii i-au speriat cu ameninţările, alţii au mai scăpat fugind, alţii ascunzându-se pe sub paturi, însă pe preoţi, pe fraţii Urzică Mihai şi Ion şi încă trei vecini de-ai lor, toţi oameni în vârstă, i-au arestat. I-au dus la postul de poliţie la Vânători şi de acolo la Piatra Neamţ pe toţi 7.
După ce au fost audiaţi, auzind că sunt din cei pe vechi în frunte cu preoţii lor şi că i-au prins la rugăciune, i-au bătut pe toţi un poliţai până n-a mai putut, apoi i-au închis într-o pivniţă mare, întunecoasă şi rece. În cele 40 de zile cât i-au ţinut acolo s-au rânduit cinci jandarmi pentru a-i bate. Dimineaţa veneau doi şi îi băteau de sărea carnea de pe ei şi sângele pe toţi pereţii pivniţei şi pe jos şi le ziceau: Poftiţi ceaiul şi micul dejun.
La amiază veneau alţi doi şi la fel îi băteau, spunându-le că le-au adus ‘prânzul’, iar seara veneau trei şi făceau acelaşi lucru cu ei spunându-le că au servit ‘cina’. Ochii îmi aştern lacrimile pe foaie, pixul parcă nu mai poate scrie, mintea stă în loc şi tot corpul îmi tremură: Cum aşa să pătimească sfântul nostru şi să mai gândim că nu are sfinte moaşte ? Câtă necredinţă la noi acum !
De atâta bătaie şi flămânzi nici nu mai semănau a oameni, spunea moşul Urzică Mihai după ce le-au dat drumul din arest.
Seara spunea el că stăteau poliţaii câte două ore şi le ţineau politică şi n-am să uit nici în mormânt bătăile primite, dar mai cu seamă răspunsurile care le primeau jandarmii de la Sfântul Glicherie. Unul dintre poliţai era mai milos, dar ceilalţi mai haini îi ziceau sfântului de ce nu ascultă de dânşii şi să ţină calendarul schimbat ca să fie liber. Iar sfântul fiind zdrobit de tot, le mărturisea lor tot adevărul, cu glasul lui dulce şi lin zicând:
Domnii mei, eu m-am făcut preot următor lui Hristos, pentru a păzi legea Lui şi sfintele aşezăminte lăsate nouă de la apostoli şi de la cei 318 Sfinţi Părinţi care, însuflaţi de Duhul Sfânt, ne-au aşezat nouă legea şi calendarul acesta pe care îl ţinem noi, care cu legătură dumnezeiască fiind pecetluite au zis: Cel ce va schimba o iotă sau o cirtă din cele ce Duhul Sfânt au aşezat, anatema să fie, adică al diavolului. Atunci eu, fiind preot, cum să schimb, să duc şi poporul în anatema, adică în muncile iadului pe veşnicie ? Mai bine rabd aici pe pământ cu tot cu creştinii mei o mie de munci în puţine zile, decât dincolo o muncă veşnică.
Părinte, i-a zis unul, atunci înseamnă că nu vă supuneţi stăpânirii, că aşa scrie, să vă supuneţi. Da, domnule, aşa scrie, şi noi ne supunem întru toate legii pământeşti, că despre această lege pământească scrie. Zis-am noi ceva când ne-aţi prins făcând rugăciune ? A sărit cineva cu bota să nu vă apropiaţi ? Sau ne-am supus stăpânirii ? Când din atâtea bătăi au murit atâţia preoţi şi mireni am comentat ? Când ne-aţi stricat bisericile v-am înjurat ? Nu ! Pe toate le-am răbdat, că acestea toate sunt fireşti, pe când de cele dumnezeieşti nu ne putem lega.
Altul, acel mai milos, i-a zis: Părinte, dar măcar stai undeva ascuns, nu mai ieşi la chinuri. Sfântul i-a răspuns: Eu nu ies la chinuri, eu merg şi-mi fac datoria mea de preot. Fac sfânta liturghie pentru a-i apropia pe creştini de Hristos, sfânta mărturisire pentru a-i scăpa de păcatul care prin Adam a intrat în lume, sfânta împărtăşire pentru curăţenia sufletului şi a trupului. Apoi botezul copilaşilor, care se nasc cu cele şapte păcate de moarte şi care numai prin sfântul botez se curăţă. Căci de se va întâmpla să moară copilul mic şi dacă nu-i botezat, merge la întuneric şi eu răspund pentru ei, că sunt preot. Dacă doi tineri doresc să se însoţească unul cu altul pentru împreunare trupească şi naştere de prunci, tot preotul este dator să le facă cununia. Căci dacă se împreunează fără cununie curvesc şi tot preotul răspunde şi de aceasta. Tot la fel, dacă moare vreunul, îi trebuie făcute dezlegările din lanţurile cele nevăzute ale lumii acesteia, deci trebuie făcut prohodul, ca sufletul lui să poată merge liber la judecată şi să-şi ia plata lui, după cum a ştiut să facă în astă lume, şi pentru aceasta tot preotul este dator. Cum să stau eu ascuns să-mi păzesc trupul meu nevătămat şi să-mi pierd sufletul şi să se vatăme şi să se prăpădească un popor întreg în iad ? Cum ?
Ei îl ascultau toţi, dar tot ce aveau ordin să facă făceau.
Dimineaţa, dis-de-dimineaţă trimiteau două femei, spunea moşul, şi făceau curat în pivniţă, spălau pereţii şi pe jos, tot de sânge, şi acelea pe sub şorţ le aduceau câte 2-3 felii de pâine, că le era milă de dânşii că nu le dădea nimeni mâncare; iar ei le împărţeau şi le mâncau, pentru a se mai ţine pe picioare. După cele 40 de zile de chinuri, toţi au slăbit foarte tare şi erau mai mult morţi decât vii. Atunci, poliţaiul cel mai blând a adus toată garda şi un doctor să-i dea la rază, gândind el că-i va găsi grav bolnavi şi le va da drumul acasă.
Când doctorul i-a dat la rază, toţi poliţaii s-au uitat şi ei prin aparat să vadă ce-i cu ei. Pe Mihai şi Ion Urzică i-au găsit zdrobiţi de tot înăuntru, iar vecinii lor şi părintele David puţin mai bine. După aceea l-au dat şi pe sfântul la rază, l-au învârtit pe toate părţile, spunea moş Mihai, s-au rânduit toţi şi se uitau în aparat, se minunau, dar nu spunea nimeni nimic. Când a ajuns rândul şi la poliţaiul cel mai milos, a zis: Eu nu văd în preotul ăsta decât o icoană în formă de porumbel, pe care străluceşte chipul Maicii Domnului cu Fiul în braţe.
Atunci şi doctorul şi ceilalţi au afirmat că aşa este. Toţi s-au înspăimântat şi au ieşit din acea cameră, numai poliţaiul cel mai milos a zis: Eu cu aşa servici nu vreau să-mi mai câştig pâinea. A dezbrăcat uniforma de pe el, a aruncat-o şi a plecat lăsând funcţia. Ceilalţi văzând aceasta au plecat şi după câteva ore au venit şi la mireni le-au dat drumul, însă preoţii i-au mai reţinut.
A doua zi dimineaţă, pe părinţi i-au scos în curtea penitenciarului. Şeful cel mare a dat ordin să facă un foc mare din 3-4 steri de lemne şi, când vor arde bine toate, să-l dea pe Sfântul Glicherie în foc. Aşa au făcut. Dar o minune, că sfântul a rămas nears şi jarul tot s-a topit împrejurul lui. Văzând aceasta, şefului nu-i venea să creadă şi l-a chemat la dânsul, iar sfântul mergând spre el a zis: Mulţumesc lui Dumnezeu, că m-am încălzit puţin, că mult frig am îndurat în pivniţă. Şi din auzite vă spunem că în acel loc, unde a fost minunea cu sfântul în foc, nu a mai crescut nimic şi nici nu poate nimeni să calce pe acolo că este respins. Toţi cei adunaţi acolo în număr foarte mare s-au cutremurat, s-au minunat, dar în bine nu s-au schimbat şi la preoţi nu le-au dat drumul, ci i-au închis din nou.
Chinuri mai grele şi minuni mai mari
După vreo câteva zile, intrând frica în poliţaii de la Piatra Neamţ, dar totodată şi răutatea mai mare, în loc să le dea drumul la părinţi acasă, i-au trimis la Bucureşti în penitenciar la Văcăreşti. Aici şi mai rău, cu cătuşele pe mâini şi la picioare legaţi cu lanţuri i-au băgat într-o hală la subsol pe nişte grătare, iar apa curgea pe dedesubt. Amar chin. Santinela sta lângă ei şi cu un bici îi băteau şi-i purtau să zăngănească lanţurile. În întunericul acela şi în acea umezeală au stat câteva săptămâni, nemaiştiind Sfântul Glicherie nici zilele măcar.
Atunci a căzut în deznădejde puţin şi ştiind că trebuie să fie pe aproape sărbătoarea Sfântului Ilie, s-a rugat mai multe nopţi cu mâinile întinse către cer, şi cu cătuşele pe ele, să ne imaginăm puţin cât de greu i-a fost, şi cu tot deadinsul a strigat la Sfântul Ilie să vină să-l scape de acolo, zicându-i: Sfinte Ilie, tu cel care ai omorât pe cei 400 popi idoleşti care se rugau lui Baal să le mistuiască jertfa şi apoi să dea ploaie, care s-au adunat pe Muntele Carmilului, nereuşind nimic, iară tu Sfinte Ilie cu puterea Domnului Dumnezeului nostru ai coborât foc din cer şi a mistuit jertfa, apoi ai dat şi ploaie, vino şi la mine aici în temniţă, şi-mi dezleagă lanţurile acestea că sunt foarte grele şi nu le mai pot purta, precum şi mâinile din cătuşe ca să pot face o sfântă cruce ! Te rog, sfinte !
sursa:catacombeleortodoxiei.ro
