Sfântul Cuvios Alexie și-a trăit viața în multă smerenie, rugăciune și post, având o dragoste nemărginită față de Dumnezeu și față de oameni, primind de aceea și apelativul de „Omul lui Dumnezeu”. Este serbat în calendarul ortodox în data de 17 martie.
Viața pe scurt – Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (sinaxar)
În vremea dreptcredinciosului împărat Honoriu (395-423), era, în Roma cea veche, un bărbat credincios, anume Eufimian, mare dregător. Femeia lui, Aglaida, era credincioasă și cu frica lui Dumnezeu, dar nu putea naște copii.Erau oameni cu dragoste de dumnezeu, iubind pe cei oropsiți de soartă și în fiecare zi puneau trei mese în casa lor pentru sărmani, văduve, străini și bolnavi.
Adesea, Eufimian se smerea înaintea lor, zicând: „Nu sunt vrednic să calc pe pământul lui Dumnezeu”. Deci, după multe rugăciuni, Dumnezeu le-a dăruit rod pântecelui și au născut un fiu și, veselindu-se, l-au botezat și i-au pus numele Alexie.
Iar când s-a făcut mare, l-au dat la învățătura cărții și tânărul a ajuns foarte înțelept. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creștea în sufletul lui și dorința nemuririi și a vieții veșnice.
De multe ori, se simțea răpit în altă lume, numai la gândul veșnicei fericiri. Toate bunătățile pământești i se păreau lucruri de nimic, puse alături de bucuria acestei nădejdi.
Sfântul Cuvios Alexie fuge din lume
Drept aceea, s-a hotărât să se lepede de toate bunătățile cele de puțină vreme și trecătoare ale vieții de aici, și, așa, cu sufletul dezrobit de ispite, să moștenească viața veșnică întru Hristos. Deci, a început a se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină de păr aspră și mult postea și priveghea, având în suflet dorința de a sluji lui Dumnezeu întru feciorie toată viața.
Dar, ca să nu-și supere părinții, Sfântul Cuvios Alexie a primit să se căsătorească, însă chiar în noaptea nunții a fugit, în taină, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, luând din avuțiile sale aur și pietre scumpe din destul.
După ce a plecat, Sfântul Alexie, a tocmit o corabie și, plecând, s-a ascuns departe, în părțile de răsărit ale împărăției, tocmai în cetatea Edesa din Mesopotamia. Iar după ce s-a închinat chipului celui nefăcut de mână, adică Sfintei Mahrame trimise de Domnul Iisus lui Avgar, regele Edesei, a viețuit acolo, necunoscut și în sărăcie, vreme de 17 ani, locuind lângă biserica Născătoarei de Dumnezeu, din cetatea aceea.
Nevoințele Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Cuvios Alexie și-a vândut toate lucrurile de preț, pe care le luase de acasă, și, împărțind la săraci prețul câștigat, s-a îmbrăcat în haine și mai sărace și s-a făcut pe sine ca unul din cei care cerșesc milostenie, totdeauna postind, numai puțină pâine și apă gustând și împărtășindu-se în toate duminicile cu dumnezeieștile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la creștini, o împărțea cu ceilalți saraci, mai batrani.
Și Sfântul Cuvios Alexie avea totdeauna fața lui plecată, iar mintea lui era sus, întru dumnezeiești gânduri îndeletnicindu-se. Atât i se uscase trupul de atâta înfrânare, încât i se veștejise frumusețea feței lui, ochii i se adânciseră, numai pielea și oasele i se vedeau și ajunsese de nerecunoscut.
Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el unui slujitor al acelei biserici, și un glas ceresc îl numea pe Alexie „Omul lui Dumnezeu”, arătând că, precum pe capul împăratului stă coroana, așa Duhul Sfânt odihnește peste acesta și rugăciunea lui, ca o tămâie cu bun miros, de-a pururea urcă înaintea lui Dumnezeu.
Și mulți au cunoscut atunci viața Cuviosului Alexie cea sfântă și au început a-l cinsti. Văzând aceasta Sfântul Cuvios Alexie, a fugit de slava omenească, plecând din Edesa, neștiind nimeni și, aflând o corabie la malul mării, care mergea în Cilicia, s-a urcat, gândind să viețuiască în cetatea Sfântului Pavel, în Tarsul Ciliciei, unde nu-l cunoștea nimeni.
Dar, fără de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut aprigă furtună pe mare și corabia, purtată de valuri, a ajuns la Roma. Atunci a hotărât să viețuiască lângă casa părinților săi, ca un necunoscut. Sfântul Cuvios Alexie a ieșit în întâmpinarea tatălui său, celui iubitor de sărăci și de străini.
Și, fără să fie recunoscut, sub înfățișarea unui călător sărac, a căpătat învoire de la el să i se facă o colibă chiar la porțile palatului, și, în amintirea fiului său înstrăinat, tatăl a poruncit slugilor să aibă grijă a-i da hrană de la masa stăpânilor.
Și a petrecut Sfântul Cuvios Alexie aici multă vreme, alți 17 ani, batjocorit și umilit de slugile tatălui său, dar iubit de sărmanii din cetate, care găseau la el un cuvânt de folos, un sfat înțelept și un braț oricând gata să-i ajute să-și poarte povara sărăciei lor,potrivit pravila.ro.
Trecerea la cele veșnice a Sfântului Cuvios Alexie
Înaintea morții, Sfântul Cuvios Alexie a scris toată viața sa, spre a fi Înmânată tatălui său. Aceasta se Încheia astfel:
Sfântul Cuvios Alexie a trecut la cel veșnice în data de 17 martie 411, fiind îngropat cu cinste la Roma.
