ACTUALITATENAȚIONAL

Șeful Gărzii de Mediu care controlează poluatorii de lângă București, avere nedeclarată de milioane de euro

Emil Florin Grigore, șeful Gărzii de Mediu Ilfov nu a menționat în declarațiile sale zeci de terenuri și apartamente, deși legea îl obligă să facă asta, altfel riscă să fie anchetat pentru fals în declarații.

Emil Florin Grigore conduce instituția de 10 ani și are o avere nedeclarată de milioane euro

Garda de Mediul Ilfov e un punct major pe harta poluatorilor care afectează întreaga Capitală, adică milioane de oameni, dar șeful instituției a încasat bani pe propria firmă de la proprietarul celei mai mari gropi de gunoi din țară.

Ultima declarație de avere, depusă în acest an menționează: 12,3 hectare de teren în localitatea Găneasa, din care 2,3 intravilanul localității, o casă de 400 de metri pătrați tot în Găneasa, moștenire de la bunicul soției și un autovehicul Dacia și venituri de câteva mii de euro din închirieri. La care se adaugă salariul de circa 1000-1500 Euro/ lunar.

De mai bine de zece ani aceasta acestea sunt, cu mici excepții, bunurile și veniturile cu care defilează în declarațiile oficiale depuse.
Doar că funcționarul de rang înalt are mult mai multe bunuri imobile nedeclarate, conform informațiilor de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), unde sunt înscrise toate proprietățile imobiliare din țară, arată Newsweek.

Practic, șeful instituției care se ocupă cu controlarea celor care poluează în jurul Bucureștiului are două declarații de avere: una oficială și o alta ascunsă.

Conform datelor de la ANCPI, Grigore este un investitor imobiliar de mare calibru. Pe numele său apar zeci de proprietăți imobiliare.
Pe Șoseaua Dudești la numărul 188 se înalță patru blocuri turn de câte 15 etaje fiecare.

Complexul imobiliar Incity a fost construit în urmă cu 13 ani, la doi pași de primul Mall al Bucureștiului

Zona bună a acestui complex imobiliar aduce prețuri pe măsură. Pe site-urile de specialitate, un studio de 50 de metri pătrați utili mobilat este scos la vânzare acum cu 100.000 euro.

Un apartament cu trei camere de 78 de metri pătrați utili, plus locul de parcare, este la vânzare cu 219.000 euro. Prețul pe metru pătrat util este de circa 2000-3000 Euro.

Într-unul dintre cele patru blocuri, șeful Gărzii de Mediu Ilfov a deținut patru apartamente cu locuri de parcare.
Deși au fost achiziționate în 2019, doar unul din cele trei a apărut meteoric în declarațiile sale de avere. În 2018 și 2019 apartamentul de 111 metri pătrați apare ca „donație de la bunic”.

Celelalte trei nu au apărut vreodată în declarațiile de avere ale șefului Gărzii de Mediu Ilfov, deși au figurat conform datelor de la ANCPI în proprietatea lui, până să fie transferate apoi pe numele fratelui și cumnatei sale.

Nimic nici despre apartamentele pe care și le-a cumpărat recent și pe care nu le-a declarat în nici una din declarațiile de avere ulterioare achiziționării acestora.

În presă au apărut informații legate de legături contractuale dintre compania lui Grigore și Eco Sud SA, compania care deține cea mai mare groapă de gunoi din România, pe care Garda de Mediu Ilfov, condusă de Emil Grigore, ar trebui să o controleze.

Șeful Gărzii de Mediu susține că a sancționat compania Eco Sud de nenumărate rânduri.
Din cele 46 de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată, unul a fost cu Garda de Mediu Ilfov, și a fost pierdut. Altul, cu Garda Națională de Mediu, este suspendat deocadată până se elucidează un dosar penal deschis împotriva fostei companii a lui Emil Grigore.