administratieULTIMA ORĂ

Șeful de la Pensii o contrazice pe Angelica: Nicio pensie nu scade

Nicio pensie nu scade, informează Casa Judeţeană de Pensii Suceava. Aceasta chiar dacă decizia de recalculare care a fost transmisă fiecărui pensionar este mai mică în valoare decât ultima pensie, respectiv cea primită în luna august 2024. 

„În această din urmă situaţie, veţi primi, în continuare, pensia cea mai mare, adică aceea pe care aţi avut-o anterior calculării” se evidenţiază într-un comunicat de presă al instituţiei judeţene sucevene. Potrivit acestuia, în cazul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru care în decizia de recalculare este înscrisă o sumă mai mică de 1.281 de lei, „cât reprezintă valoarea acestei indemnizaţii, în continuare beneficiarii vor primi 1.281 de lei”. Conform sursei citate, aceste drepturi sunt garantate de  Legea nr. 360 din 2023 privind sistemul public de pensii. Astfel, art. 144, alin (1), se stipulează că „în cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut de alin. (1) rezultă un cuantum mai mic decât cel în plată sau cuvenit, se plăteşte pensia în cuantumul cuvenit, şi aflat în plată anterior calculării, până la data la care se va obţine un cuantum mai mare decât acesta, ca urmare a majorării valorii punctului de referinţă”.

„Funcţionarii CJP stau la dispoziţia  pensionarilor, pentru clarificarea eventualelor nelămuriri legate de decizia de recalculare a pensiei dumneavoastră” informează Casa Judeţeană de Pensii Suceava. În judeţul Suceava au fost recalculate 134.728 de pensii, dintre care 106.577 au crescut, 7.711 depășind cuantumul indemnizației sociale de 1.281 de lei pe lună.  Creșterea medie a pensiilor este de 24%, 28.150 de pensii rămânând la aceeaşi valoare.