Primarul Vasile Rîmbu a avut zilele trecutete, intâlniri cu şefii de direcţii şi de servicii ai Primăriei municipiului Suceava, cărora le-au fost transmise atât obiectivele executivului, cât şi ale deliberativului. Conform primarului, pentru început acestora li s-a cerut „o dare de seamă” asupra stării de fapt, dar şi o perspectivă a ţintelor activităţii respectivelor structuri. „Poate că unii dintre directorii de direcţii sunt foarte copleşiţi de atribuţii, de ceea am vorbit şi cu şefii de servicii. Le-am cerut acestora un mic material sub formă de raport, din care să aflăm unde cum se stă acum şi unde ar trebui să ajungem pentru a performa” a spus primarul. Totodată, noul şef al executivului local sucevean a avut întrevederi şi cu şefii centrelor bugetare din învăţământul preuniversitar din reşedinţa de judeţ. Este vorba despre 30 de unităţi de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, edilul-şef solicitând alegerea cât mai rapidă a reprezentanţilor Consiliului Local în consiliile de administraţie de la acestea. „Trebui să abordăm acest domeniu cu toată seriozitatea, pentru că au nevoie de cât mai rapid de consilii de administraţie. Şcolile parcurg acum unele concursuri, este vorba şi despre unele rectificări bugetare, cât şi despre alte urgenţe care ne obligă la constituirea acestor consilii” a explicat, Vasile Rîmbu, primarul Sucev