Aici pe Rarau, socotit si acum Muntele Sfant al dacilor, se gasesc mai multe lacasuri de inchinaciune: Manastirea Rarau, unde sunt adapostite sapte icoane facatoare de minuni, Schitul Rarau si Schitul Pojorata. Cu un fel de teama, dar si cu admiratie, localnicii spun ca, si acum, in locuri ascunse, traiesc niste pustnici care au puteri supranaturale. Ei se intalnesc in cea mai mare taina, la Piatra Zimbrului, la inceputul toamnei si in luna mai, cand urca ciobanii cu turmele si se roaga impreuna pentru toti romanii. Se spune ca umbla imbracati doar cu cate o piele de animal, uneori chiar goi complet, traiesc in grote fara lumina si fara caldura, chiar si pe cele mai mari viscole si se hranesc doar cu plante si radacini din padure.
Ei apar in acele locuri si numai atunci cand este nevoie de ajutorul lor, cunoscute fiind cateva cazuri cand turisti rataciti pe munte au fost salvati de acesti paznici nevazuti, care apoi au disparut fara urma. Pare incredibil, dar unii dintre ei, precum monarhul Zosima, care a salvat tezaurul manastirilor Secu si Agapia de turci, sau Nectarie, care decedat in 2002 , la varsta de 108 ani, si-au programat singuri anul si ziua cand vor muri, si-au sapat gropile cu mainile goale si, la data respectiva, s-au culcat in ele si au trecut in vesnicie. Dar, pe Rarau nu sunt numai barbati eremiti, ci si femei, asa numitele „zavorate”. Unele dintre ele nu vorbesc decat o singura data pe saptamana, o jumatate de ora, altele, mai „comunicative”, nu scot decat sapte cuvinte pe zi, si acelea numai intre anumite ore. Localnicii spun ca ar fi peste 30 de astfel de sihastre, fiecare cu grota ei ascunsa, izolate total de lume, unele dintre ele cu studii inalte, medic sau profesor universitar. In lucrarea „Muntii Rarau, legende si realitati”, Dan Corneliu Braneanu, inginer, cercetator al monumentelor megalitice, antroplog, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti, prezinta niste aspecte senzationale.
El aminteste de o companie de militari, trimisa sa cerceteze muntele, care a disparut fara urme. Soldatii au intrat pe rand intr-o pestera, nu au mai iesit niciodata si nimeni nu a mai aflat ceva despre ei. Autorul mai afirma ca, in urma blestemului unui calugar, o icoana facatoare de minuni de la Schitul Sihastria ti-a luat zborul in plina zi, ajungand la mari departari. Exista si o ipoteza conform careia la Pietrele Doamnei nu este ascunsa doar comoara lui Petru Rares. Acolo ar fi locul unde s-a strans un tezaur urias, din vremuri imemoriale, Rares fiind ultimul pamantean care l-a vazut si ii stia locul. In locurile acelea ar exista si incaperi in care se fac initieri secrete, dar si tuneluri care leaga varfurile muntilor si ajung pana in Bucegi si Apuseni. Normal ca iti pui intrebare, de ce ar exista asa ceva? Raspunsul este si el unul socant. In aceeasi lucrare, autorul aminteste de „Monarhul ascuns”, o carte scrisa de Vasile Lovinescu, in care se spune urmatoarele: „Putem deci presupune ca anumite organizatii secrete din Orient si Occident au incercat, in plina dezlantuire a Sabatului Renasterii si Reformei, sa salveze ce se mai putea din Occident, prin reluarea anumitor contacte ale acestuia cu Rasaritul apropiat, reprezentat atunci pentru apuseni de Moldova si prin Moldova cu Islamul”. Exista autori care sustin ca numele muntelui, Rarau, ar proveni de la sintagma „La rau”, adica un loc unde pietrele iti fug de sub picioare si pericolele te pandesc tot timpul. Cand eu si sotia mea, care m-a insotit in expeditie, am parasit acele locuri, totul parea desprins dintr-o lume de basm si, fara sa vreau, in minte mi-au revenit cuvintele scriitorului Geo Bogza, citate si in cartea domnului Braneanu: „In alte locuri pot fi munti mult mai mari si fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Raraul reprezinta dimensiunea fundamentala a lumii, latura cosmica a vietii si a istoriei., potrivit lumeamisterelor.com.
Plin de fosnete si de murmuri de tot felul, de tipete de pasari si de salbaticiuni, se inalta spre cer, ca un enorm telescop in oglinzile caruia aluneca timpul si infinitul. Cu el incepe, acolo, in partea de miazanoapte a tarii, realitatea sufleteasca din care a izvorat induiosatoarea potrivire de cuvinte: «Pe un picior de plai, pe-o gura de rai…»”.
Nicolae Gane, prozator, poet, memorialist, eseist, traducător, membru al cercului „Junimea , s-a născut la data de 1 februarie 1838 în orașul Fălticeni, fiind descendent al unei vechi familii boierești, fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. Astazi va prezentam o scriere a acestuia, o lucrare din care rezulta clar legenda unei comori, cea ingropata de o domnita, pentru a proteja odoarele in fata atacurilor turcilor.
Legenda locului precizeaza ca pe la anul 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat aici sotia, fiul si o parte din avere. Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i.
Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului. Asa ca oamenii de pe aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului Rarau (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite Pietrele Doamnei. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost escaladate pentru prima data in 1921. Mai tarziu, nu putini au fost cei care s-au catarat impinsi de dorinta teribila de a fi martorii unui rasarit de soare vazut de la o inaltime de 1648 m.
