Consiliul Local Suceava urmează să abroge hotărârea din primăvara lui 2023 când s-a instituit gratuitate la stațiile de încărcare standard a mașinilor electrice și hibrid. O hotărâre în acest sens ar putea să fie aprobată în ședința din 29 noiembrie a Consiliului Local Suceava. Odată cu acest proiect de hotărâre aflat la punctul 26 de pe ordinea de zi a ședinței deliberativului local sucevean, vor fi supuse aprobării noi reglementări de utilizare a stațiilor de încărcare standard pentru autovehiculele electrice și plug-in hibrid. Mai exact, este vorba de un tarif de 1,44 lei pe kWh încărcat (TVA inclus). Tariful de încărcare poate fi actualizat în funcție de modificările economice și va fi supus unei noi aprobări în cadrul Consiliului Local.
De altfel, acest tarif care era prevăzut și în precedenta hotărâre dată pentru cele 28 de stații de încărcare standard, însă de la care erau exceptate foarte multe categorii. Astfel, se ajunsese la eliberarea a cel puțin 237 de carduri pe baza cărora majoritatea cetățenilor din Suceava (cu excepția celor care foloseau mașinile în scopul unor activități aducătoare de venituri) se puteau încărca gratuit, facilitatea fiind și pentru majoritatea firmelor din Suceava.
Fosta administrație a introdus obligativitatea plății tarifului de 1,44 lei pe kW încărcat doar la cele 7 stații de încărcare rapidă care existau în municipiul Suceava. Chiar și așa, cele peste 200 de carduri eliberate de Primăria municipiului Suceava care permiteau până acum încărcarea gratuită a mașinilor electrice nu permiteau însă și monitorizarea și/sau identificarea consumului pe fiecare card în parte.
De aceea, accesul la cele 7 stații de încărcare rapidă existente în municipiul Suceava se va face – dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat în forma propusă de primarul Vasile Rîmbu – prin intermediul unei aplicații mobile. Încărcarea la cele șapte stații rapide va necesita înrolarea unui card bancar pentru achitarea prin intermediul unei aplicații mobile a contravalorii serviciului.
Locațiile stațiilor de încărcare rapidă sunt pe străzile Ana Ipătescu, Universității – acestea având câte două stații – și pe străzile Vasile Alecsandri, Republicii, Gheorghe Doja. Măsura luată pentru aceste șapte stații de încărcare rapidă va fi valabilă – potrivit celor explicate în raportul serviciului de specialitate, cât și celor din textul proiectului de hotărâre inițiat de primarul Vasile Rîmbu – și pentru viitoarele stații care vor fi amplasate pe raza municipiului Suceava
Aceste stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice și hibrid au fost achiziționate și montate de Primăria Municipiului Suceava printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului de Mediu. Celelalte 28 de stații de încărcare standard care mai existau în Suceava fuseseră achiziționate printr-un proiect cu finanțare elvețiană. După expirarea termenului de gratuitate dată prin proiectul elvețian la aceste 28 de stații de încărcare, CL Suceava a decis ca să rămas valabilă gratuitatea pentru persoanele fizice până la data de 1 ianuarie 2025.
Persoanele fizice și juridice din Suceava care dețin vehicule electrice sau plug-in hibrid vor beneficia de parcare gratuită pe baza unei legitimații emise de Primărie. Legitimațiile vor fi valabile timp de un an, cu posibilitatea de prelungire în funcție de deciziile viitoare ale Consiliului Local.