ECONOMICLOCAL

Scădere cu peste 10% a numărului firmelor nou-înmatriculate în judeţul Suceava

În judeţul Suceava se înregistrează o tendinţa descendentă în ceea ce priveşte constituirea şi înregistrarea de noi agenţi economici. Astfel, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, până la începutul lunii iunie 2024, în judeţ  au fost înmatriculate 1.271 de firme, cele mai multe, adică 980, fiind societăţi cu răspundere limitată (SRL). Urmează, în ordine descrescătoare, 234 de persoane fizice autorizate (PFA) nou-înregistrate, 52 de întreprinderi individuale (II) şi 5 întreprinderi familiale (IF). Faţă de intervalul omolog al anului 2023, când în judeţ s-a înregistrat un total de 1.414 de agenţi economici, în anul acesta, până la debutul lunii iunie, diminuarea este una de 10,11%. Cu privire la profesioniştii intraţi în insolvenţă, în intervalul 1 ianuarie-1 iunie 2024, această procedură a fost declanşată de 49 de firme. Astfel, în comparaţie cu cele 32 intrate în insolvenţă în perioada omoloagă a anului precedent, creşterea numărului firmelor incapabile să-şi onoreze obligaţiile în termenul legal este de 34,69%. În perioada la care ne referim, în judeţul Suceava şi-au suspendat activitatea 250 de firme, în raport cu 169 în acelaşi interval din anul 2023, ceea ce reprezintă un salt de 47,93%. În creştere cu 22,84% este şi numărul dizolvărilor de agenţi economici, respectiv de la 289 în perioada 1 ianurie-1 iunie 2023, la 355 în intervalul corespunzător al anului în curs. De asemenea, în primele 5 luni ale anului 2024, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au fost radiate 810 firme, faţă de 573 în 2023, ceea ce înseamnă o  creştere de 41,36% a numărului agenţilor economici care au ieşit din evidenţele ONRC.