Sfântul Mucenic Trifon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 1 februarie.
S-a născut din părinţi creştini, într-un sat, Campsada, din provincia Frigia (veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici). A trăit în timpul împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Deciu (249-251).
Sfântul Trifon s-a făcut cunoscut pentru puterea dăruită de Dumnezeu de a vindeca suferinţele oamenilor şi de a alunga demonii.
În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de Deciu, Sfântul Trifon a mers de bunăvoie împreună cu ostaşii care îl căutau la ordinul eparhului, căci a fost denunţat că este creştin.
Silit să aducă jertfe zeilor romani, s-a împotrivit şi a fost supus la chinuri. În timpul torturii, când era ademenit cu promisiuni de cinstire şi daruri, Sfântul Trifon le-a spus persecutorilor săi: „Nimic nu veţi spori, o, înşelătorilor, pentru că nu veţi putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare şi viu să-i întoarceţi din calea cea dreaptă şi să-i plecaţi la idolii voştri”. (Vieţile Sfinţilor)
„Văzând tiranul că nu poate să urnească stâlpul cel nemişcat şi să-l întoarcă de la credinţa lui Hristos, a dat împotriva lui această poruncă: lui Trifon cel din Apamia, care s-a împotrivit poruncii împărăteşti şi nevrând să aducă jertfă zeilor, după multe chinuri ce i-am dat, să i se taie capul. Atunci îndată l-au luat ostaşii şi l-au scos la locul de tăiere”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul mucenic s-a rugat atunci lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, mai sfânt decât toţi sfinţii; Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit a săvârşi nevoinţa aceasta fără poticnire. Acum mă rog ţie, să nu se atingă de mine vicleana mână a vrăjmaşului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adâncul pierzării, ci să mă duci cu sfinţii Tăi îngeri în locaşurile cele iubite şi fă-mă moştenitor al împărăţiei Tale celei dorite. Primeşte în pace sufletul meu şi pe toţi care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, şi întru pomenirea mea Îţi vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălţimea sfinţirii Tale şi caută spre dânşii din sfânt locaşul Tău, dându-le lor îndestulate şi nestricăcioase dăruiri, că Însuţi eşti bun şi îndurat dătător în vecii vecilor”. (Vieţile Sfinţilor)
Astfel rugându-se, mai înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mâinile Sale, iar trup lui a rămas mort la pământ. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
