Se spune ca in prima zi de Pasti nu e bine sa mananci oua rosii, pentru ca tot anul „iti va mirosi gura ca oul clocit” sau ca e bine sa mananci ouale nesarate, caci altfel ti se vor rosi mainile. In ziua de Paste se spune ca nu e bine sa dormi, ca-ti ia strigoiul anafura dintre dinti, o vinde diavolului si nu mai ai noroc in casa.
Dupa credinta populara, e bine sa tii minte cu cine ai ciocnit oul prima data pentru ca, daca din intamplare te ratacesti printr-o padure, trebuie sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit oul de Pasti si imediat gasesti drumul. Baiatul, daca vrea sa ciocneasca oul cu o fata, il incearca sa vada daca este tare, ciocnindu-l usor de frunte. Fata incearca oul baiatului in dinti.
In unele locuri, atat in Bucovina, cat si in Transilvania, exista datina ca a doua zi de Pasti sa vina baietii la udat. Dupa traditionalul „Hristos a inviat, baiatul spune ca i-ar fi sete si scoate o ulcica cu apa pe care o varsa fie pe gatul fetei, fie pe fata ei, rostind: „Sa-ti fie inima curata ca apa si ea sa te fereasca de orice boala.” Se mai practica in ziua de astazi si udatul cu parfum, in loc de apa, prin partile Transilvaniei si Banatului. Baiatul primeste cateva oua rosii si este invitat la masa pascala.
Ofranda pascala pentru morti devine, elementul central al palierului popular al sarbatorii destul de arareori. In sud-vestul tarii acest lucru se petrece atunci cand in prima zi de Paste (eventual in a doua) „se dau hore de pomana”. Fundamentala pentru hora pascala a mortului este si pomana de haine si / sau alimente. Oferita de cea mai batrana femeie din neam (sau de o alta femeie, chiar de o fetita, daca in familie nu mai traieste nici o femeie matura), ea este destinata, in virtutea acelorasi analogii, doar celor de un sex cu mortul.
Joia de dupa Pasti (din sambata luminata) mai este numita Joia necurata sau Joia rea. Impreuna cu prima joie de dupa Rusalii, formeaza, in credinta populara din Transilvania, Joile verzi, tinute inca de femei, care cred ca, daca muncesc de aceste sarbatori, le va merge rau.
Saptamana de dupa Pasti (Saptamana luminata) era tinuta de femei aproape toata: martea pentru boala cea rea, miercurea pentru tunete si trasnete, joia pentru grindina, vinerea pentru rodirea pamantului.
Cea mai mare sarbatoare din aceasta saptamana este insa Izvorul Tamaduirii, tinuta vineri. Sarbatoarea isi are originea in a doua jumatate a primului mileniu crestin, pe la anul 450, cand se spune ca viitorul imparat Leon cel Mare a intalnit prin padure un orb, care i-a cerut apa. El a cautat si a gasit un izvor, cu apa caruia s-a vindecat orbul. Iar cand a devenit imparat (asa cum ii proorocise Maica Domnului cand cauta izvorul) a zidit o biserica langa izvorul tamaduitor, la care s-au facut multe vindecari si minuni. In prezent, sarbatoarea se tine in cinstea Maicii Domnului, considerata Izvorul tamaduirii, ca Cea care L-a nascut pe Hristos Dumnezeu, de la care vine tot darul.
In aceasta zi se face, in toate bisericile, aghiazma, pentru tamaduirea de boli. In trecut, se faceau procesiuni cu icoana Maicii Domnului la camp, pentru ploaie. Era ziua cea mai propice pentru sfintirea izvoarelor si a fantanilor, considerate sacre in traditia populara. In unele locuri se crede chiar ca toate izvoarele sunt sfintite si tamaduitoare in aceasta zi. In zona Dambovitei este obiceiul sa se stropeasca, cu aceasta apa, casa, animalele, pasarile si fantana.
In unele locuri se faceau descantece pentru tamaduirea bolavilor. Se lua un petic sau ciucure, ca semn de la bolnav. La revarsatul zorilor, se lua apa de la izvor, lasandu-se semnul luat. Se inchina si se spunea „Maica Domnului, ajuta-ma” apoi se umpleau vasele. Cei bolnavi sareau in apa sau isi udau partile bolnave, in speranta ca se vor insanatosi. Ritualul prevede ca, daca te-ai departat de izvor, sa nu vorbesti cu nimeni. Iar daca esti intrebat ceva, sa raspunzi: „curand intrebasi, curand sa fie leacul” [24]
In zilele noastre circula si alte povestiri despre izvoarele tamaduitoare de la Dervent, manastirea Izbuc din Banat, si alte izvoare locale, la care se spune ca s-au tamaduit oameni. Ele sunt mai mult apropiate de biserici sau locuri in care se zice ca ar fi izvorat apa prin minune.
Duminica imediat urmatoare Invierii este numita Duminica Tomii, fiind ziua in care Hristos s-a aratat Apostolului Toma, care nu fusese cu ceilalti apostoli cand li s-a aratat Domnul, si se indoia de Invierea Mantuitorului. In popor se crede ca raiul ramane deschis de la Inviere pana la aceasta data pentru sufletele aflate in iad. De asemenea, se crede ca cei ce mor in aceasta perioada merg in rai pentru ca, in acest interval, usile raiului sunt deschise, iar ale iadului, inchise. Despre cei ce se nasc in aceasta perioada, se spune ca vor avea noroc toata viata.
Dumininica Tomei se mai numeste si Pastele mic. In aceasta zi, prin sate, inca se mai fac hore. Mai demult, tinerii se legau frati „de sange”, „pe datul mainilor” sau „pe par”.
In prima luni din a doua saptamana de dupa Paste se serbeaza Pastele Blajinilor, Pastele Mortilor, Pastele Rohmanilor sau Matcalaul. Despre Blajini se crede ca sunt fiinte mitice, care locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei, se crede ca ar fi copiii nebotezati, morti dupa nastere sau oamenii de demult, cu o credinta mai curata decat a pamantenilor.
La acesta sarbatoare, se impart bucate pentru morti, cu credinta ca acum sufletele lor sunt slobode si se pot infrupta din acestea. Celor ce nu impart se spune ca le vor cere mortii noaptea. Se faceau, in unele locuri, sarbatori campenesti, unde oamenii mancau oua rosii si incondeiate (ale caror coji se dadeau pe apa curgatoare) sau colaci. Sarbatoarea este mai putin tinuta in ziua de azi.
De Ispas se organizau nedei, targuri (balciuri), jocuri ale tinerilor. In calendarul pastoresc, sarbatoarea marca momentul urcarii ciobanilor la munte. In unele parti ale Moldovei, se taia din varful cozii vitelor par, care se ingropa intr-un furnicar, ca sa se inmulteasca viteii precum furnicile.
S. Fl. Marian mai consemneaza, in unele parti ale Moldovei si Munteniei, obiceiul tinerilor de a culege flori de alun, despre care credeau ca sunt bune de leac si de dragoste. Doar in acesta zi se spune ca se saturau caii de pascut doar pentru un ceas: de aceea se numea si Pastele cailor.
