Credincioşii ortodocşi sărbătoresc pe 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul. Sărbătoarea este cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un străvechi cult solar şi se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară” sau „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul date de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Numele „Sânziene” se referă la trei elemente strâns legate între ele. „Primul se referă la zânele, de obicei bune, zân extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de floril galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute magice, aceste flori fiind substitut vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită mai ales în sudul României, şi „Drăgaica”.
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea dansând.
Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dar îndărăt, adică nu mai cresc deloc.
Fetele care vor să-şi viseze ursitul îşi pun flori de sînziene sub pernă
În credinţa populară Sînzienele sunt divinităţi nocturne ,zîne sfinte născute din primele flori ale primăverii sau fete frumoase care au fost furate de zmei şi ascunse în locuri neumblate prin palate fermecate pe unde nu ajungea picior de om. Se spune că în noaptea de sînziene , Dumnezeu rînduieşte un răstimp de linişte ,cînd stau în cumpăna stihiile şi cerurile cu stele precum şi vînturile .Tot în această noapte,fetele care vor să-şi viseze ursitul îşi pun sub pernă flori de sînziene. Noaptea de sînziene este o noapte sacră,este noaptea cînd se deschide cerul şi se împlinesc dorinţele. Fetele care vor să-şi viseze ursitul îşi pun flori de sînziene sub pernă.Bătrînii spun că e bine să culegi florile în noaptea de Sînziene,înainte de primele raze ale soarelui să ,sărute> florile. Roua de pe flori ,numită şi < apă de stele> are virtuţi curative şi magice. Se crede că cei acre se stropesc cu ea pe faţă ,pe corp vor fi mai frumoşi şi mai sănătoşi. Dacă <apa de stele> este adunată de pe frunze dimineaţa, mîna care a atins florile va fi ferită de dureri. Pentru că sfîntul iubea florile de Sînziene, acestor flori li se mai spunea <iarba sfîntului>iarba ce alungă diavolii şi duhurile necurate.
Obiceiuri şi tradiţii de Sânziene
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sa stă în loc la amiază. De această zi sunt legate diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei..Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contac cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de „moşii de Sânziene”.
În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat. Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vo visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atraga atenţia asupra frumuseţii lor.
Fetele mai aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Din spice de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaice . Acest dans era o invocaţie pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populara se credea că, odată cu Drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în roua din zone neumblate. Roua sânzienelor er strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu orbeau deloc şi mai ales se fereau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu acea rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.
În ziua de Sânziene se ţineau bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care avea loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Argeş, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânzienene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.
De asemenea, fetele obişnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică, să se supuna descântecului de întors inima unuia către altul.
