Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, șantaj şi răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
În cauză s-a reținut şi faptul că, inculpaţii au ameninţat şi au agresat parte din persoanele vătămăte care au oferit date cu privire la activitatea infracţională.
De asemenea, inculpaţii, în mod constant au exercitat violențe psihologice (jigniri, ameninițări, intimidare, urmărire și supraveghere) pentru ca persoanele vătămate să accepte să lucreze în beneficiul grupului infracţional organizat, să nu își câștige existența pe cont propriu, să fie supuse și să nu formuleze denunțuri către autorități.
Totodată, pe parcursul activităţii infracţionale, membrii grupului au crescut în mod constant pretențiile financiare solicitând sume din ce în ce mai mari de la persoanele vătămate, prin exercitarea de violenţe psihice şi/sau fizice.
În urma percheziţiilor domicilare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.
A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a trei apartamente situate în municipiul Bucureşti şi a mai multor conturi bancare, în lei şi euro.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Acțiunea abeneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Galați și Timișoara, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.