ACTUALITATEULTIMA ORĂ

Sanitar veterinarii suceveni declanşează seria controalelor premergătoare Sărbătorilor pascale

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava intensifică seria controalelor pentru verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle,  dar şi alte alimente de origine animală destinate consumului uman.

Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv la DSVSA,  în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, în perioada Sărbătorilor pascale în care, în mod tradiţional, creşte consumul de alimente de origine animală, medicii sanitari veterinari vor verifica modul în care sunt respectate reglementările în vigoare în pieţele agroalimentare, abatoarele şi centrele cu activitate temporară de sacrificare a mieilor, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi în cele de depozitare a alimentelor de origine animală. Controalele vor viza inclusiv carmangeriile, măcelăriile şi unităţile de alimentaţie publică de tipul pizzeriilor, take-away, dreve-in şi al restaurantelor care prepară hrană în incinte sau în sistem de livrare la comandă.

În vizorul inspectorilor sanitari veterinari vor fi, totodată, pensiunile, cofetăriile, laboratoarele de cofetărie şi laboratoarele de patiserie, cafenelele, supermaerketurile, hipermarketurilor, magazinele alimentare şi depozitele alimentare. Până pe 24 aprilie 2022, la sediul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor este asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, consumatorii putând sesiza aspecte privind în încălcarea normelor sanitare veterinare. Directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc recomandă ca aprovizionarea cu carne de miel să se facă numai din abatoare autorizate şi din centrele sau spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea ovinelor. În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea şi alte produse de origine animală este asigurat personal sanitar veterinar permanent. În cazul în care, cu prilejul controalelor, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare inspectorii sanitari veterinari vor aplica sancţiuni contravenţionale sau vor dispune măsura suspendării, până la înlăturarea deficienţelor, a pieţelor agroalimentare, unităţilor de procesare şi unităţilor de comercializare.