ACTUALITATELOCAL

Sancţiuni pentru serviciile arhivistice şi angajatorii care nu eliberează adeverințe de vechime

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava informează că persoanele care au fost încadrate în muncă până pe 31 decembrie 2010 pot cere eliberarea de adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate. Inspectorul-şef, Romeo Butnariu precizează că adeverințele de vechime se vor solicita fostului angajator în cazul pierderii carnetului de muncă, atunci când în acesta nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în situaţia în care solicitanţii nu au avut întocmit carnet de muncă. În cazul societăţilor de stat, dacă angajatorul nu mai există, în schimbul unei taxe de 20 lei, adeverințele vor fi solicitate în scris unității care a preluat arhiva. Când este vorba despre firmele private, eliberarea adeverinţelor este de competenţa inspectoratului teritorial de muncă de pe raza teritorială în care angajatorul îşi are sediul social. Dacă activitatea acestuia nu este continuată de către o altă firmă, obligația de a elibera adeverințele de vechime revine operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice. Pentru identificarea acestora, fostul salariat se va adresa serviciilor Arhivelor Naţionale, operatorii autorizaţi percepând tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual. Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi al acestuia a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către inspectoratele teritoriale de muncă. Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime va fi depistată şi va fi supusă sancționării de serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale.