Sancțiuni în valoare de peste 60.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni pe linie economică. La data de 16.05.2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Direcției Sănitar Veterinară și Siguranță Alimentară Suceava, Direcției de Sănătate Publică Suceava, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune de pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul comerțului cu legume și fructe în Piața Engros Burdujeni (inclusiv piețele private).
Acţiunea a vizat verificarea legalității agenților economici/ producătorilor agricoli care desfășoară activități de comercializare legume și fructe, însă nu respectă prevederile legale aplicabile, inclusiv din perspectiva înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.
Au fost verificate 25 de entități economice (societăți comerciale, întreprinderi individuale) și persoane fizice deținătoare de atestate de producători.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.800 lei.
Din cele 28 sancțiuni contravenționale, 18 sancțiuni au fost aplicate de polițiștii S.I.C.E., 7 sancțiuni au fost consatate și aplicate de lucrătorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, 1 de către Direcția Sănitar Veterinară și Siguranță Alimentară Suceava și 2 sancțiuni au fost consatate și aplicate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava.