ACTUALITATE

Salvare cățel, căzut în râul Siret

Salvare cățel, căzut în râul Siret .Apelul în Dispeceratul comun ISU-SAJ a fost făcut în jurul orei 12:30, și se anunța faptul că un cățel a căzut în apa înghețată a râului Siret. Patrupedul se plimba în albia râului, iar la un moment dat, gheața subțire s-a rupt și cățelul a căzut în apă. Minute bune a încercat, în zadar, să urce înapoi pe bucățile de gheață, iar puterile îl părăseau, fiind în pericol să se înece. Salvatorii de la Garda de Intervenție Siret au ajuns imediat la fața locului, au întins o scară culisabilă, iar un pompier a prins cățelul slăbit și l-a adus la mal. Era paralizat de frig și nu mai putea nici să-și miște picioarele din spate. Pompierii militari l-au luat în grija lor și l-au adus la sediul subunității. L-au hrănit și l-au încălzit, până ce micul patruped și-a revenit.
Print Friendly, PDF & Email