Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, că încasările în bugetul de stat au fost sub așteptări, executivul reușind să economisească doar 10 miliarde de lei din gaura bugetară estimată la circa 20 de miliarde de lei. Pe de altă parte, șeful executivului a precizat că se vor găsi soluții pentru recuperarea deficitului și că nu se pune problema să se facă disponibilizări în aparatul de stat sau să se introducă noi taxe.
Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, Nicolae Ciucă ar fi de acord cu înghețarea angajărilor la stat începând cu data de 1 mai. Totodată se ia în calcul înghețarea salariilor bugetarilor. De asemenea, se discută și despre interzicerea cumulului pensie-salariu, în sistemul bugetar. Măsurile ar urma să fie aprobate săptămâna viitoare, după ce în prealabil va avea loc și o ședință a coaliției de guvernare.
CIUCĂ: PROBLEMA ESTE DE COLECTARE, DAR NU VORBIM DESPRE AUSTERIATE
Șeful Guvernului a precizat că deficitul în colectare de la buget a fost provocat de „marii contribuabili”, făcând un apel către aceștia să-și achite datoriile.
„Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile astfel încât să ne asigurăm că ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit în momentul în care la finalul primului trimestru există un deficit în colectare. Deficitul aparține marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabuili să își plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu domnul ministrul Câciu, cu șeful ANAF, cu șeful de la marii contribuabili, cu domnul Mișa, cu șeful de la Vamă, toți acești conducători de instituții trebuie să înțeleagă că e nevoie de o coordonare foarte bună între instituții.
Este o problemă a noastră, a guvernului, pe care o rezolvăm, și am vrut ca măsură de siguranță prin aceste măsuri pe care le vom aproba săptămâna viitoare să ne asigurăm că nu ieșim din ținta de deficit”, a declarat Ciucă.
Premierul a precizat însă că nu se pune problema unor măsuri de austeritate, precum taxe și impozite noi sau reducerea salariilor.
„Am văzut în ultimii ani că economia nu se dezvoltă și nu funcționează pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare se poate discuta în așa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod mai eficient. Măsurile nu vor viza afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investițiile, și nu vor fi introduse taxe și impozite noi. Este o decizie pe care am luat-o la nivelul coaliției, pe care a anunțat-o și președintele României și care cred că trebuie să aducă liniștea”, a mai spus șeful guvernului.