„Sala polivalentă de la Suceava, de 5.000 de locuri, cea mai mare din Moldova, prinde contur în fiecare zi” evidenţiază Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ. Edilul-şef sucevean a făcut această afirmaţie cu prilejul unei noi vizite pe şantierul de la marginea Sucevei, unde a constat că lucrările se desfăşoară în ritm susţinut, constructorii dând asigurări că acestea se încadrează în graficul convenit. Execuţia a fost atribuită prin licitaţie societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa, termenul de finalizare şi de dare în folosinţă asumat fiind data de 1 iunie 2025, după 2 ani de la ordinul de începere a lucrărilor. Sala polivalentă cu 5.000 de locuri este construită la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Suceava. Clădirea principală, cu o înălţime de 18 metri, este formată dintr-un ansamblu de 3 corpuri, cu demisol, parter şi etaj, în care se vor regăsi birouri, o bibliotecă, un cabinet metodic şi un restaurant. De asemenea, proiectul prevede o sală de antrenament cu o capacitate de 276 de locuri, o sală de bowling, săli de kinoterapie, fizioterapie şi gimnastică de întreţinere, cabinete medicale specializate şi vestiare pentru antrenori şi sportivi. Finanţarea de circa 35 de milioane de euro este asigurată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în plan fiind inclusiv amenajarea a 710 de locuri de parcare (8 pentru autocare) şi a peste 7.100 mp de spaţii verzi. Totodată – de această dată cu bani din bugetul local – amenajat va fi accesul dinspre Bulevardul Sofia Vicoveanca, pe o arteră cu patru benzi de circulaţie, trotuare şi piste de biciclete. De precizat este că zona de la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni este rezervată unui complex sportiv care se va întinde pe 12 hectare, acesta cuprinzând şi baza sportivă tip I, de dimensiuni UEFA, cât şi un aqua park.
„Sala polivalentă de la Suceava, de 5.000 de locuri, cea mai mare din Moldova, prinde contur în fiecare zi”: Anunțul primarului Ion Lungu
Related tags :