administratie

Sala Polivalentă a Sucevei va fi gata vara viitoare

Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri rămâne unul dintre cele mai mari obiective de investiții publice din municipiul Suceava – la momentul actual fiind cea mai mare sală polivalentă din Moldova, după cum a spus primarul Ion Lungu în conferința de presă care a avut loc miercuri, 5 iunie, pe șantierul acestui obiectiv de investiții – care este finanțat cu fonduri de la Compania Națională de Investiții.

La conferința de presă au fost prezenți atât primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, cât și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și deputatul PNL Ioan Balan. De asemenea, având în vedere că finanțarea pentru o asemenea lucrare – care în stadiul actual arată precum „Colosseum”, cum avea să remarce deputatul Ioan Balan – a fost aprobată având în vedere bunele și chiar foarte bunele rezultate ale echipei de handbal CS Universitatea Suceava, primarul Ion Lungu l-a invitat și pe prof.univ.dr. Petru Ghervan, decanul Facultății de Sport, alături de membrii echipei de handbal, iar aceștia au dat curs invitației.

Așa cum a spus și domnul primar, sala polivalentă va fi finalizată la începutul verii (viitoare), pe 31.05.2025 și este o sală polivalentă care va avea 710 locuri de parcare, 8 pentru autocare, peste 7.100 mp de spații verzi. Vorbim de o zonă integrată pe o surpafață de 12 hectare și, foarte important, Primăria municipiului Suceava, prin Direcția de Investiții (directorul Neculai Frunzaru fiind de față la conferință – n.red.), va face drumul (de acces), această stradă Cardinal Iuliu Hossu, care este de pietriș, o stradă modernă cu două benzi pe sens, trotuare și piste de bicicletă până la accesul în bulevardul Sofia Vicoveanca, bulevard care va fi de asemenea lărgit la patru benzi până la sensul giratoriu”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.

De altfel, Lucian Harșovschi a luat cuvântul după ce declarațiile din debut le-a făcut primarul Ion Lungu – și apoi Gheorghe Flutur și Ioan Balan – iar de la bun început viceprimarul Lucian Harșovschi a ținut să îi mulțumească primarului Ion Lungu pentru că „a mers de nenumărate ori la București pentru a obține finanțarea pentru această sală”. „O sală (polivalentă) mult dorită, o sală care a fost blocată multă vreme la CNI, iar domnul primar Ion Lungu a avut sprijinul președintelui Gheorghe Flutur la București pentru că știți și dumneavoastră: e nevoie de sprijin guvernamental. Iar în prezent această sală se face”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschiși/

El a adăugat că și parlamentarii suceveni în frunte cu deputatul Ioan Balan au militat în ceea ce privește partea de continuitate a acestui amplu proiect care este sala polivalentă cu 5.000 de locuri a Sucevei. În opinia lui Lucian Harșovschi, politicienii prezenți la conferința de presă și care au luat cuvântul – Ion Lungu, Gheorghe Flutur și Ioan Balan – ar trebui să fie și la darea în folosință a acestui obiectiv deoarece el crede că implicarea benefică a anumitor persoane în derularea unui proiect trebuie menționată. În ceea ce privește sala polivalentă ca atare, el a precizat că pe lângă terenul de joc și unul mai mic, de antrenament, sala respectivă are foarte multe facilități pentru suceveni. „Avem expoziții, sală de conferință. La demisol vor fi fel de fel de restaurante și – foarte important – locații prin care noi, municipalitatea, vom pune la dispoziția pensionarilor cluburi la care să vină să își petreacă timpul liber”, a mai spus Lucian Harșovschi.

Totuși, este de remarcat că dialogurile cele mai interesante au fost între Ion Lungu și Gheorghe Flutur, atât în timpul conferinței, cât și în afara acesteia cu privire la sala polivalentă. Ion Lungu nu a evidențiat doar rezultatele bune ale echipei de handbal, ci și munca pe care constructorul a depus-o. În acest sens, edilul a lăudat faptul că adeseori s-a lucrat chiar și pe timp de iarnă, în condiții meteo nu dintre cele mai prielnice cu putință pentru a realiza unele lucrări. De asemenea, Ion Lungu a spus că există posibilități clare ca unele evenimente care să strângă un public numeros să se deruleze la sala polivalentă și a dat ca exemplu o discuție cu cei de la televiziunea publică.n ceea ce privește replica lui Gheorghe Flutur pentru antamarea unui eveniment în 2028, Ion Lungu a răspuns afirmativ, iar Gheorghe Flutur a precizat, ulterior, că nu se referă doar la un eveniment electoral în 2028, ci și la unul în privința autostrăzii, despre care a lăsat să se înțeleaagă că va putea fi realizată până atunci, cel puțin pe tronsonul de la Suceava. Din discuția purtată între primar și președintele CJ Suceava a rezultat că există un demers ceva mai vechi – la care însă trebuie actualizate valorile – prin care să fie realizată o lucrare care să fie asemenea unei noi centuri a Sucevei și care să ducă spre autostrada A7.