Ministerul rus al afacerilor externe a acuzat marți SUA că e la conducerea unei operațiuni cibernetice masive care vizează instituțiile de stat ruse în fiecare zi și spune că îi va găsi pe cei responsabili pentru „agresiunea cibernetică”, transmite Reuters.
Rusia spune că o „agresiune cibernetică” va naște consecințe severe
„Ar trebui să nu existe nicio îndoială că o agresiune cibernetică dezlănțuită împotriva Rusiei va conduce la consecințe severe pentru instigatorii și autorii săi”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul rus de externe.
„Sursele atacurilor vor fi identificate, iar autorii vor fi inevitabil trași la răspundere pentru acțiunile lor, în acord cu legea”, se mai arată în același comunicat.