Anunt de ultima ora. Ministerul rus al Apărării anunță că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează BBC, citând agenția Interfax.
„Unitățile din raioanele militare din Sud și Vest, care și-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar și rutier și astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor” a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.
„O serie de evenimente de antrenament de luptă, inclusiv exerciții, au fost efectuate conform planului. Pe măsură ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca întotdeauna, vor pleca spre bazele lor”, a adăugat el.
Dar exercițiile la scară largă în toată țara continuă, potrivit agenției.
„Practic toate districtele militare, flotele și forțele aeriene iau parte la exerciții”, a spus Konașenkov.
„O serie de exerciții navale care implică nave de suprafață, submarine și aviație se desfășoară în zonele importante din punct de vedere operațional”, a spus Konașenkov.
În ultimele luni, Rusia a masat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.
Anunțul vine în condițiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru. De asemenea, au avertizat că Rusia va fi supusă unor acțiuni „fără precedent” în cazul în care va ataca țara vecină.
Cancelarul german Olaf Scholz este așteptat astăzi la Moscova, pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin. Aceasta, după ce săptămâna trecută, președintele francez Emmanuel Macron a mers în Rusia pentru a încerca o detensionare a situației.
Înainte de vizita lui Scholz, șefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a cerut Rusiei să-şi retragă trupele de la frontiera cu Ucraina, precizând că „situaţia poate degenera în orice moment”.
„UE şi NATO sunt unite alături de Ucraina şi trebuie să folosim toate oportunităţile de dialog pentru a ajunge la o soluţie paşnică”, a spus ministrul german de Externe.
Și oficialii americani au spus că o invazie rusă în Ucraina ar putea fi declanșată în orice moment, dar că rămâne deschisă calea diplomației pentru rezolvarea crizei.