Rusia este capabilă să-și plătească datoriile externe, a declarat vineri guvernatorul Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, într-o conferință de presă. „Din punct de vedere al resurselor financiare, avem posibilitatea și capacitatea. Avem și dorința de a plăti, iar Ministerul de Finanțe a arătat toate opțiunile. De obicei, problemele cu plata obligațiilor suverane sunt cauzate de probleme bugetare. Nu am astfel de probleme. Din nou, avem toate resursele de care avem nevoie pentru a ne achita datoriile”, a spus ea. Potrivit lui Nabiullina, problemele Rusiei provin din provocări tehnice în rambursarea datoriilor suverane în valută, precum și din restricțiile asupra operațiunilor bancare internaționale. Ea a subliniat că obligațiile statului față de cetățenii ruși și rezidenții ruși care au achiziționat obligațiuni de împrumut federal nu sunt afectate de această situație.
sursa:TASS