ACTUALITATENAȚIONAL

„Românii să fie chibzuiţi cu cheltuielile, să renunţe la cele non-esenţiale”. Avertismentul lui Daniel Dăianu. Ce ne așteaptă

 

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, avertizează că România ar putea intra în recesiune din cauza scumpirilor generate de războiul din Iran și îi îndeamnă pe români să reducă cheltuielile.

Cum afectează războiul din Iran economia României

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, atrage atenția asupra efectelor în lanț pe care conflictul din Orientul Mijlociu le are asupra economiei globale și, implicit, asupra României.

Acesta a explicat, potrivit Antena 3 CNN, că scumpirile accelerate, în special la energie și combustibili, pun presiune uriașă pe economii deja fragile.

„Acest război este o calamitate pentru economia globală. În urmă cu 50 de ani a mai fost un şoc de această magnitudine, când arabii au crescut preţul brut al ţiţeiului de 4 ori. Distrugerea infrastructurii energetice în ţările din Golf, faptul că prin Strâmtoare treceau 20% din ce alimentează economia globală cu ţiţei arată că va fi de durată impactul. Nu putem miza o ameliorare a condiţiilor de ansamblu, care să conducă la o revenire la preţurile care au precedat războiul.

Guvernele sunt, puţin spus, alertate. S-a amintit inclusiv despre posibilitatea, chiar dacă nu imediată, de a recurge la raţionalizarea energiei. Se vorbeşte şi de o creştere semnificativă a preţului la alimente. Europenii suferă de o criză a costului vieţii, ca şi americanii, de fapt. Şi în SUA, la pompă, s-a ajuns la un galon de 4 dolari. 

Noi aveam deficitele cele mai mari din UE şi nu avem spaţiu fiscal. Constrângerea bugetară este foarte mare pentru români. Dacă am derapa de la acest proces de consolidare fiscală, consecinţele ar putea fi dramatice, pentru că pieţele ne-ar sancţiona”, a explicat Dăianu.

Există risc real de recesiune în România?

Președintele Consiliului Fiscal avertizează că țara noastră se află într-o poziție vulnerabilă, în special din cauza deficitelor bugetare ridicate și a spațiului fiscal limitat. Potrivit lui Dăianu, efectele conflictului se vor resimți puternic și în buzunarele românilor, prin creșterea prețurilor la alimente și energie.

„Trebuie să avem noroc, să nu intrăm în recesiune. Se poate intra. Opinia mea este că nu va fi o recesiune adâncă. Asta înseamnă că venituri ale companiilor vor fi afectate, că oamenii trebuie să fie mult mai chibzuiţi cu cheltuielile pe care le fac.

Inflaţia va fi suită, deci vom avea un puseu inflaţionist. Nu cred că va fi stopat procesul de dezinflaţie. Nu cred că România va ajunge în situaţia să nu se poată împrumuta, chiar dacă acum obligaţiunile statelor din UE au suferit o suire. Nu se va produce un faliment în UE.”, a mai declarat Dăianu.

Ce recomandări face Daniel Dăianu pentru români

În fața acestor incertitudini, economistul îi îndeamnă pe români să își prioritizeze cheltuielile și să evite risipa.

Oamenii sunt speriaţi, se gândesc la zilele care vin. Să fie chibzuiţi cu cheltuielile pe care le fac, să renunţe la non-esenţiale, să facă doar cheltuieli esenţiale. Oamenii de afaceri vor ca cetăţenii să cumpere, dacă cetăţenii nu mai cumpără este o lovitură pentru economie. Dar, totuşi, trebuie ca cetăţenii să aibă priorităţi mai bine definite„, a conchis Dăianu.