SĂNĂTATE

România se pregăteşte pentru un nou val COVID. Rafila a anunţat că din toamnă vor fi deschise centre de vaccinare şi în unităţi medicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că din toamnă, în cazul în care va exista interes, se vor putea deschide centre de vaccinare anti-COVID-19 şi în unităţi medicale.

Noile vaccinuri COVID-19 vor ajunge în România în perioada următoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că din toamnă vor fi vor fi deschise centre de vaccinare şi în unităţi medicale.

„Sunt convins că în această toamnă, mai ales dacă va veni vaccinul cu noua formulă şi va exista interes pentru vaccinare, acest inconvenient va fi depăşit, noi ne organizăm ca să putem să facem vaccinare şi în alte instituţii medicale cu excepţia medicilor de familie. O să promovăm acte normative în acest sens încât toate unităţile medicale să poată să organizeze centre de vaccinare şi împotriva COVID ca să nu existe ştiu eu limitarea accesului oamenilor la vaccinare să trebuiască să meargă la 50 de km să se vaccineze să se poată vaccina mult mai aproape de domiciliu. (…) Suntem medici, avem pacienţi pe listă şi măcar pacienţii de pe listă ar trebuie să îi vaccinăm dacă ei doresc. Aşa cred eu. (…) Ca să putem să controlăm această campanie de vaccinare, nu în sensul controlului, ci în sensul oferirii accesului la vaccinare pentru pacienţi vom deschide centre de vaccinare în unităţi medicale. Dar vă aduc aminte că şi cabinetul medicului de familie este totuşi o unitate medicală”, a susţinut ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.