ACTUALITATENAȚIONAL

România acordă sprijin internațional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă Spania

Ca urmare a solicitării transmise de autoritățile din Regatul Spaniei, în data de 17 august 2025, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, România acordă sprijin internațional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară.

În baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, România va trimite un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate.

Transportul echipei de intervenție se va realiza în cursul zilei de mâine cu sprijinul Forțelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Misiunea colegilor noștri se va desfășura pe teritoriul Spaniei, în orașul Jarilla (provincia Cáceres din comunitatea Extremadura). Iar cheltuielile necesare desfășurării acestei misiuni urmează a fi acoperite din fonduri europene, conform regulamentului Protecției Civile Europene.

Prin această misiune, România își reafirmă solidaritatea și angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situațiilor de urgență de mare amploare.

Update: Modulul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure își va desfășura misiunea în regiunea Galicia, în apropierea provinciei Ourense. Această modificare a locației de acțiune a survenit ca urmare a unei solicitări primite din partea autorităților spaniole, având în vedere dinamica situației de pe teren. Pompierii români vor acționa în proximitatea modulului similar din Finlanda.