Un român a fost arestat în Statele Unite, fiind acuzat de o fraudă de peste 5 milioane de dolari. Constantin Radu, în vârstă de 33 de ani, ar fi pus la cale o schemă împreună cu alţi 214 complici pentru a lua milioane de dolari din indemnizațiile de șomaj obținute în mod necuvenit, destinate să ajute în timpul pandemiei COVID-19.
Potrivit procuraturii, românul alături de complicii săi au falsificat documente şi au depus cereri false pentru a solicita ajutor din toamna anului 2020 şi până vara trecută.„Conform plângerii, acest inculpat a prezidat o vastă rețea de escroci internaționali pentru a exploata un program menit să ajute angajaţii din California care se luptau să supraviețuiască pandemiei”, a declarat procurorul american Randy Grossman. „Pademia poate să fie în scădere, dar încă investigăm agresiv acuzațiile de fraudă de ajutor COVID. Schema pretinsă în acest caz a deturnat milioane de dolari de la cei care aveau cu adevărat nevoie de bani”, mai spune procurorul
Sandu a fost arestat de FBI pe 1 martie 2023, la stația de patrulare a frontierei Imperial Beach. „FBI San Diego dorește să mulțumească partenerilor noștri de aplicare a legii locali, statali și federali pentru că au abordat această problemă într-un efort unit”, a declarat agentul special responsabil Stacey Moy de la Biroul FBI din San Diego. „Aceste beneficii au fost oferite cu intenția de a ajuta familiile care se luptau să rămână pe linia de plutire și au fost un colac de salvare pentru mulți. Presupusa lăcomie a lui Sandu a deturnat acele fonduri pentru propriul său câștig personal. FBI și partenerii noștri vor continua să-i identifice pe cei care comit fraude legate de pandemie și să-i tragă la răspundere pentru crimele lor.”
Arestarea lui Constantin „Bobi” Sandu este punctul culminant al unei anchete care a durat un an de zile.