ACTUALITATENAȚIONALULTIMA ORĂ

Ro-Alert emis pentru județul Suceava. Alertă de fenomene extreme cu vânt în rafale de peste 100 km/h – ANM a emis Cod galben în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat intensificări mari ale vitezei vântului în aproape toată țara. O avertizare de Cod galben de vânt puternic a fost emisă pentru aproape toate județele țării.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 octombrie, ora 10 – 8 octombrie, ora 23

În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est și sud, apoi și în centru și vest, cu viteze de 55…65 km/h și local peste 70 …80 km/h îndeosebi în sud-estul țării. La munte vor fi rafale de 80…90 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, în general de 100…110 km/h.Vremea se va răci semnificativ, duminică în jumătatea nordică a țării, iar luni și în rest. În noaptea de duminică spre luni temperaturile vor fi ușor negative în nordul și centrul teritoriului și se va produce brumă.