ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Revin ploile si ninsorile

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi alerte de vreme rea. În perioada imediat următoare, sunt așteptate ploi și căderi de lapoviță și ninsoare. În plus, la altitudini mari, se va depune strat de zăpadă.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 18 – 20 aprilie, ora 20
Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 22 – 19 aprilie, ora 18
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.