Reținut pentru infracțiuni rutiere. Ieri, în jurul orei 14.20, echipajul de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției mun. C-lung Moldovenesc, în timp ce executau serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier, au oprit pentru control autoturismului marca Audi.
S-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla A.C.V. , iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date la care are acces Poliția Română s-a stabilit faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reținut și având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice SUSPENDAT.
În autoturismul marca Audi la momentul opririi, ca pasager pe locul din dreapta față a fost identificat M.G. din mun. C-lung Moldovenesc, care a fost de față la activitățile efectuate, declarând că proprietarul autoturismului este tatăl lui și ne-a înmânat actele autoturismului care erau în legalitate. Acesta a declart verbal faptul că nu știa că acesta nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Conducătorul auto a fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, instrumentată de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier.
În urma probatoriului administrat în cauză și a consultării procurorului caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc- Compartimentul Rutier a dispus față de A.V. reținerea pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped de art. 335 alin. 2 din Codul Penal (antecedente penale: sentință definitivă în decembrie 2025 pentru ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped de art. 335 alin. 2 din Codul Penal – 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar în prezent are calitatea de inculpat în alte două dosare penale privind infracțiuni la regimul rutier, respectiv ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. și ped de art. 336 alin. 2 din Codul Penal în anul 2025 și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped de art. 335 alin. 2 din Codul Penal în ianuarie 2026).
Suspectul va fi depus C.R.A.P. al I.P.J. Suceava, iar deplasarea se va efectua în regim normal.
Reținut pentru infracțiuni rutiere

