În urma unei investigații complexe desfășurate de către polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a fost destructurată o rețea internațională de trafic de droguri de mare risc. Gruparea, formată din cetățeni români și albanezi, era activă pe linia traficului de heroină, atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional.
Din materialul probator administrat a rezultat că, la data de 9 septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate, cetățeni albanezi, ar fi pătruns pe teritoriul României, în scopul de a trafica o importantă cantitate de drog de mare risc (heroină).
Astfel, în urma unei înțelegeri prealabile, una dintre persoane, împreună cu alte patru persoane cercetate în cauză (3 cetățeni români și un cetățean albanez), s-ar fi deplasat la o locuință, situată în județul Ialomița, unde ar fi preparat aproximativ 4,5 kilograme de heroină (în amestec cu aditivi).
Ulterior, după porționare și ambalare, o persoană ar fi preluat aproximativ 4,3 kilograme din drogul de mare risc și s-ar fi deplasat, în municipiul Slobozia, iar alte patru, având asupra lor aproximativ 100 de grame din aceeași substanță, s-ar fi deplasat cu un autoturism spre municipiul București, fiind prinse în flagrant delict, în cadrul a două acțiuni derulate în municipiile București și Slobozia, la datele de 10 și 11 septembrie 2024.
Valoarea de piață a cantității de heroină menționată anterior, destinată vânzării pe teritoriul național, este de aproximativ 250.000 de lei.
La data de 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 persoane (3 cetățeni albanezi și 3 cetățeni români), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a patru dintre persoanele reținute și măsura arestului la domiciliu față de celelalte două persoane. Cu privire la ultima dispoziție, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au formulat contestație.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 Poliție, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Postul de Poliție Jilava și jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.