ACTUALITATELOCAL

Restricții la apă în Forăști. Primăria interzice folosirea apei potabile pentru irigații

Locuitorii comunei Forăști nu mai au voie să utilizeze apa din rețeaua publică pentru udarea grădinilor pe timpul verii. Decizia a fost anunțată de autoritățile locale pe fondul creșterii masive a consumului și a numărului de utilizatori branșați.

Reprezentanții Primăriei au explicat că rețeaua este suprasolicitată din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Pentru a preveni secarea rezervoarelor și oprirea completă a furnizării, prioritatea actuală este asigurarea apei pentru necesitățile de bază ale populației.
„Vă rugăm să nu utilizați apa pentru irigații, aceasta este destinată consumului casnic, respectiv bucătărie și baie”, se arată în apelul oficial transmis de Primăria Forăști.
Problemele legate de presiunea apei în perioada caniculară afectează tot mai multe localități rurale în acest sezon. Autoritățile nu au anunțat încă sancțiuni pentru cei care încalcă recomandarea, însă fac apel la spiritul civic al cetățenilor.