Regele Charles al III-lea ajunge astăzi în România, la doar o lună după încoronarea fastuoasă pe care a urmărit-o întreaga lume. Este pentru prima dată în istorie când un monarh britanic vizitează țara noastră.
Regele va fi primit, în această după amiază, la Palatul Cotroceni, de Președintele Klaus Iohannis. Restul vizitei, care va dura cinci zile, va fi una cu caracter privat, după cum spunea și ambasadorul Marii Britanii în țara noastră.
Administrația Prezidențială a informat că ceremonia primirii oficiale va avea loc pe 2 iunie, la ora 15.30.
Vor urma fotografia oficială, convorbiri tête-à-tête și întâlnire cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și Corpul Diplomatic și alocuțiune.
După ce va fi primit de Președintele Klaus Iohannis, regele Charles al III-lea va merge în zona Transilvaniei, acolo unde își va petrece restul zilelor în țara noastră. Va merge în zona Viscri, locul său preferat, acolo unde vine frecvent, de mulți ani, și petrece o bună perioadă de timp, în fiecare an.
Fundația Prințului de Wales are în România două proprietăți – la Viscri și Valea Zălanului.
Important de subliniat este că Regele Charles a ales România pentru prima vizită externă de la momentul încoronării.