administratie

Reduceri de cheltuieli materiale şi cu sporurile salariale la Primăria Suceava

Pe fondul unei slabe execuţii bugetare, Primăria municipiului Suceava a luat „în limita posibilităţilor”, „câteva măsuri de redresare”. Aşa se evidenţiază în referatul de aprobare a proiectului de aprobare a execuţiei bugetelor reşedinţei de judeţ până pe 12 decembrie 2024, semnat de către primarul Vasile Rîmbu. Conform sursei citate, proiectul are ca scop redimensionarea cheltuielilor în raport cu gradul de colectare a veniturilor, astfel încât, la sfârşitul anului, „să fie respectate prevederile legale referitoare la plăţile restante”. „Execuţia bugetară prezentată este una nesatisfăcătoare, care generează dificultăţi în onorarea obligaţiilor către furnizori şi în respectarea obligaţiilor asumate” se subliniază în susţinerea proiectului de hotărâre. Pentru a limita aceste neajunsuri, autorităţile administrative au recurs la reducerea cheltuielilor materiale „care au putut fi redimensionate” şi a celor cu sporuri salariale şi eşalonarea datoriilor foarte vechi, pentru „a nu înregistra datorii de capital finele anului”. Totodată, datoriile municipiului Suceava către furnizori au fost compensate cu obligaţiile acestora datorate bugetului de stat, urmate de o alocare de echilibrare de 4,80 de milioane de lei din TVA. Expunerea de motive evidenţiază că, în cazul secţiunii de dezvoltare a bugetului municipiului Suceava, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli,  execuţia este una mică din motive obiective. Acestea deoarece, în anul 2024 „au fost bugetate sume importante pentru susţinerea proiectelor şi obiectivelor de investiţii noi şi în continuare, în special a investiţiilor din PNRR, proiecte care nu au fost puse în derulare sau se află în stadiul incipient”. Pe 12 decembrie 2024, la venituri execuţia bugetară este de 38,63%, iar cheltuieli una de 37,75%. La veniturile secţiunii de funcţionare s-au înregistrat şi depăşiri, precum la subcapitolul „alte impozite şi taxe locale”, cu încasări de 184,81%. Gradul de realizarea a sumelor repartizate din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean a fost de 147,58%, iar cotele defalcate din impozitul pe venit s-au ridicat la 108,72%.