Miza controlului asupra operatorului regional de apă și canalizare ACET SA Suceava a declanșat un conflict deschis în interiorul PSD local, între tabăra primarului Vasile Rîmbu și cea a președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan. Deși edilul Sucevei a reușit înlocuirea din funcție a omului susținut de șeful CJ, tabăra pierzătoare mută meciul politic în sala de judecată, fiind reprezentată de fostul prefect Traian Andronachi. Trebuie precizat că municipiul Suceava este acționar majoritar al ACET Suceava cu 63,80% din acțiuni.Alți acționari: Consiliul Județean Suceava, alte municipii din județ (Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc) și orașe (Siret, Gura Humorului, Solca).
Scandalul din PSD Suceava pare însă a fi agreat și la nivel central din moment ce niciun lider național nu a reușit să aplaneze conflicul deschis deja cunoscut de toate partidele.
Schimbările de la vârful ACET SA, companie publică de importanță critică al cărei acționar majoritar este Municipiul Suceava, au transformat managementul corporativ într-o veritabilă dispută de culise. Primarul Vasile Rîmbu a reușit să îl impună pe Florin Olaru la conducerea executivă a societății, în detrimentul lui Lorand Ercse, secretar general al PSD Suceava și un apropiat politic al lui Gheorghe Șoldan.
Vasile Rîmbu, atac devastator: „Nu facem numiri ca la o strânsură la nuntă în Bucovina, să iei șeful de sală și să-l pui în fruntea companiei”
Rîmbu, reproșuri dure pentru secretarul primăriei: „Maniera de fixare a boardului nu a fost în ordine”
Vizat direct de furia primarului a fost chiar Alexandru Moldovan, secretarul general al municipiului și coordonatorul structurii de guvernanță corporativă. Rîmbu i-a reproșat public acestuia că a permis ca structura de conducere de la ACET să fie stabilită defectuos și a cerut imperativ revizuirea întregii proceduri.
Edilul-șef a folosit o comparație extrem de ironică la adresa contracandidatului susținut de Gheorghe Șoldan, respectiv Lorand Ercse (cunoscut pe plan local pentru afacerile sale în HoReCa):
„La nivel național, AMEPIP este un corp al administratorilor de întreprinderi publice, iar noi nu trebuie să facem numiri ca la o strânsură la nuntă în Bucovina, de unde să iei șeful de sală, muzicantul ori fiul popii și să îl pui în fruntea ACET. În joc este un program investițional foarte puternic, pe fonduri europene, iar acesta trebuie să-și facă efectul”, a tunat Vasile Rîmbu în plenul Consiliului Local.
Miza ascunsă: 18 milioane de lei din banii Sucevei, la un pas de a fi direcționați în județ
Pe lângă criteriile profesionale transformate în „anecdote de nuntă”, primarul a dezvăluit și miza financiară uriașă a acestui război administrativ. Rîmbu acuză Asociația Județeană de Apă și Canalizare (AJAC) Suceava că încearcă să dicteze în companie, deși municipiul este acționarul majoritar, și a avertizat că nu va permite ca banii sucevenilor să finanțeze rețelele din județ.
„Dacă cineva își închipuie că pot lua cele 18 milioane de lei pe care noi le avem acolo, într-un așa-zis depozit într-un cont special constituit din profit, redevențe și dividende, și le vor duce unde cred unii de cuviință, se vor înșela amarnic. Comparația cu nunta în Bucovina este doar o glumă, însă darul nostru de nuntă nu va fi de 18 milioane de lei care să ajungă în altă parte decât în municipiul Suceava”, a punctat ferm primarul.
De la ciorba de fasole, la vârful unei companii de utilități critice

Dincolo de mizele de partid, ACET SA administrează o infrastructură masivă, investiții majore și servicii esențiale de care depind zilnic zeci de mii de cetățeni. Cu toate acestea, criteriile de numire ridică semne de întrebare în privința experienței specifice în managementul marilor rețele de utilități:
Florin Olaru, revenit interimar la conducerea ACET, beneficiază de expertiză în domeniul construcțiilor și de o procedură de selecție ce deține avizul AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice). Totuși, acest aviz oferă doar o prezumție de conformitate legală, nefiind neapărat un certificat de excelență managerială.
Lorand Ercse, înlocuit recent din funcțiile de membru în Consiliul de Administrație și director general, are un parcurs profesional atipic pentru acest domeniu. Cunoscut pe plan local ca patron al unui restaurant din centrul Sucevei, ascensiunea sa este ironizată în mediile locale: un salt uriaș de la servirea ciorbei de fasole, la funcția de secretar general al PSD și, ulterior, la conducerea gigantului de utilități ACET, un sector complet deconectat de specificul tehnic al industriei HoReCa. Potrivit unor surse, la restaurantul lui Ercse s-ar fi făcut și interceptările în dosarul fostului președinte al CJ, social democratul Cătălin Nechifor. După acest dosar înregistrat pe DNA, Lorand a dispărut prin Austria sub pretextul că fiul este student în Viena. Mai nimeni nu îl vedea la față o bună bucată de vreme. Însă prin 2024, acesta a revenit si a revenit și în PSD unde s-a implicat în campania electorală care evident trebuie răsplătită cu o funcție.
Mutarea strategică: Fostul prefect Traian Andronachi preia apărarea lui Lorand Ercse
Răspunsul taberei Șoldan-Ercse la decizia de schimbare din funcție a fost prompt. Fostul prefect de Suceava, Traian Andronachi, revenit recent în avocatură printr-o decizie unanimă a Consiliului Baroului Suceava, a preluat consilierea juridică a lui Lorand Ercse și îl va reprezenta pe acesta într-un iminent litigiu împotriva deciziilor administrative luate la ACET.
Implicarea fostului prefect nu este doar o mișcare tehnică, ci și un semnal politic clar de continuitate. În timpul mandatului său la Prefectură, încheiat în urmă cu aproape cinci luni, Andronachi a atacat în repetate rânduri hotărâri ale Consiliului Local Suceava. Prin acest nou caz, el rămâne aliniat intereselor președintelui CJ Gheorghe Șoldan și se poziționează, implicit, în opoziție cu actuala administrație a municipiului.
Traian Andronachi de profesie avocat a fost candidat la funcția de primar al municipiului Rădăuți la alegerile locale din 2024 din partea PSD. Acesta a mai îndeplinit și funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți. A fost numit prefect din partea PSD Suceava însă si-a dat demsiia după ce PSD a ieșit de la guvernare.???????????????????
„Mizele politice se opresc acolo unde începe dosarul”

În ciuda substratului politic evident, fostul prefect insistă că disputele administrative trebuie tranșate exclusiv prin prisma textului de lege.
„Într-un stat de drept, mizele politice se opresc acolo unde începe dosarul. De acolo înainte trebuie să vorbească legea, probele și magistrații. Am suficientă experiență profesională și administrativă ca să știu că, dincolo de zgomotul public, lucrurile serioase se tranșează prin argumente juridice și prin respectarea legii. Cu această încredere mă întorc în sala de judecată”, a declarat avocatul Traian Andronachi.



