SĂNĂTATE

Rafila face apel la populație să ridice pastilele de iod din farmacii | „Într-o situație de criză va fi greu să ajungă la toată lumea”

Deși au început să fie distribuite în farmacii deja de doi ani, doar 3% dintre cele 30 de milioane de pastile cu iodură de potasiu au fost ridicate de români. Alexandru Rafila a subliniat, la Antena 3 CNN, cât de important este ca oamenii să ridice din timp comprimatele.

Pastilele cu iodură de potasiu au început să fie distribuite în farmacii de aproximativ doi ani. De atunci și până în prezent, doar 3% din totalul celor 30 de milioane de comprimate au ajuns la oameni.

În aceste codiții, ministerul Sănătății atrage atenția că toți cei care își doresc aceste pastile pot merge la farmacie de unde le vor ridica gratuit.

Ministerul Sănătății recunoaște că nu i-a putut convine pe români că este nevoie să aibă aceste pastile în casă, în situația în care va fi un incident nuclear.

Țara noastră a donat către Republica Moldova un milion de astfel de comprimate

Pentru aceste pastile, statul a plătit 6 milioane de euro

„Aceste pastile au valabilitate încă patru ani. O parte dintre ele au fost distribuite în farmacii. Oamenii nu au fost suficient de convinși. Într-o situație de criză, va fi o provocare să distribui o cantitate mare de pastile cu iod la toate persoane.

Este o listă foarte mare de unde oamenii pot ridica în continuare pastilele. Să sperăm că nu vom avea nevoie de ele, dar în cazul unei astfel de situații este bine să fim pregătiți”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.