BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Putin face apel la negocieri între Israel şi palestinieni

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut miercuri negocieri între Israel şi palestinieni, apreciind, de asemenea, că este „necesar” să se evite „extinderea conflictului”, relatează AFP.

El a cerut ca eforturile să se concentreze pe diplomaţie pentru a pune capăt luptelor declanşate de atacul sângeros lansat de mişcarea palestiniană Hamas sâmbăta trecută şi ca părţile să „revină la procesul de negociere” pentru a se găsi o soluţie „acceptabilă pentru toate părţile, inclusiv pentru palestinieni”. „Trebuie să evităm extinderea conflictului” pentru a preveni ca aceasta să aibă consecinţe la nivel internaţional, a adăugat el.

Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că inflamează Orientul Mijlociu prin trimiterea unui grup de portavioane în regiune, declarând că sunt necesare „soluţii de compromis” şi exprimându-şi speranţa că va prevala bunul simţ, notează Reuters.

Şeful de la Kremlin a numit explozia de violenţă dintre Israel şi palestinieni drept un exemplu viu al eşecului politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, despre care el spune că nu au ţinut cont de nevoile palestinienilor, citează Agerpres.