Pe fondul temperaturilor caniculare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a operaționalizat, duminică, 28 iunie, un punct de acordare a primului ajutor și distribuire a apei potabile pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava.
Cortul este echipat pentru intervenția în cazurile de deshidratare și hipertermie, fiind prevăzut inclusiv cu sistem de climatizare. Acesta este destinat persoanelor afectate de temperaturile extreme și este deservit de pompieri militari-paramedici SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și voluntari ai ISU Suceava.

,,Punctul de sprijin va funcționa pe toată durata avertizării de Cod Roșu de caniculă, valabilă până miercuri, 1 iulie, ora 10:00, urmând să își continue activitatea și după această dată, dacă avertizarea va fi prelungită.
În același context, un al doilea punct de acordare a asistenței medicale de urgență și distribuire a apei potabile a fost operaționalizat astăzi în Vama Siret, unde intervențiile sunt asigurate de un echipaj SMURD,, transmite Prefectul județului, Bogdan Pastrav.

